Bradul de peste 15 metri instalat în fața sediului televiziunii americane Fox New a ars în totalitate după ce un bărbat i-a dat foc. Pomul de Crăciun a fost decorat cu jucării și luminițe, într-o emisiune specială, însă nu a durat mult ca oamenii să îl poată admira, scrie Agerpres.ro.
Pe paginile sociale au apărut mai multe filmulețe, dar și fotografii cu momentul în care bradul artificial este cuprins de flăcări.
Potrivit polițiștilor, făptașul a fost reținut la scurt timp și s-a dovedit a fi un bărbat în vârstă de 49 de ani. Motivul pentru care bărbatul a recurs la acest gest se presupune a fi un „act rău intenționat”.
Directorul televiziunii consideră acest act ca fiind unul „deliberat, sfidător și laș”, însă, nu se dă bătut și susține că în următoarele zile va fi ridicat un nou pom de Crăciun, chiar în acelaș loc.
Potrivit Fox News, bradul înalt de 15 metri era împodobit cu aproximativ 10 mii de de ornamente de sticlă şi 100 de mii de beculețe.
#BREAKING: The Fox News Christmas Tree is on fire in NYC pic.twitter.com/xfWdFgdQIS
— Leonardo Puglisi (@Leo_Puglisi6) December 8, 2021



































