/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 792: Paradoxul invaziei, condiția NATO și demisie la Kiev! Rusia amenință că va ataca Polonia

Octavian Țîcu se retrage de la conducerea PUN și din politică! „Am învățat că nu trebuie să te legi cu oamenii care te-au trădat o dată”

missing
13 decembrie 2021, ora 11:41

Președintele Partidului Unității Naționale (PUN), Octavian Țîcu se retrage de la conducerea formațiunii. Anunțul a fost făcut de politician într-un live pe pagina sa de Facebook. Țîcu a vorbit despre ruptura produsă în interiorul partidului după alegerile din luna iulie, în urma cărora PUN nu a obținut niciun mandat de deputat în Parlament. Acesta a spus că i s-a cerut să plece din funcția de președinte al partidului și organizarea unui congres al formațiunii sâmbăta aceasta. 

Octavian Țîcu a menționat că cei care i-au cerut demisia au fost fondatorii formațiunii – Anatol Șalaru și Ana Guțu, pe care i-a acuzat că ar fi compromis ideea unionismului în R. Moldova.

„Anatol Șalaru și Ana Guțu au îngropat unionismul în Moldova. Au anihilat un partid care putea deveni o alternativă a actualei guvernări. Și-au dorit să își securizeze partidul pentru propriile interese…Foarte bine! Nu am de gând să mă lupt cu oamenii din partid, pentru că acest lucru nu are sens”, a declarat Țîcu.

„Am învățat că nu trebuie să te legi cu oamenii care te-au trădat o dată. În al doilea rând, am învățat că unirea unioniștilor este soluția pentru reunirea cu România. Acest lucru este o utopie. Dacă cu aceștia doi a ieșit balamuc, vă închipuiți ce ar fi fost unindu-ne cu toți împreună”, a mai menționat Octavian Țîcu.

I-am contactat telefonic pe Ana Guțu și Anatol Șalaru, pentru o reacție. Guțu nu ne-a răspuns la apel, iar Șalaru are telefonul închis. 

Partidul Unității Naționale este un partid politic de centru – dreapta din R. Moldova, care promovează idealul unității naționale românești prin reunificarea Rep. Moldova cu România, integrarea în UE și NATO. Octavian Țîcu a afost ales președinte al formațiunii în decembrie 2019.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram