Un cetățean al Azerbaidjanului a fost condamnat de Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, la 13 ani de închisoare pentru șantajarea unui cetățean turc pe teritoriul Republicii Moldova. Anunțul a fost făcut de Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS).
Potrivit PCCOCS, faptele au fost comise la începutul anului 2021.
„Atât condamnatul, cât și victima locuiau și munceau în Moldova, iar relația acestora ținea de activitatea profesională. Totuși, inculpatul azer i-a pretins cetățeanului turc întoarcerea unei datorii inventate, de peste 1,8 milioane lei. În acest scop, inculpatul l-a amenințat cu un cuțit pliabil cu lungimea de 15 cm, precum și cu un pistol, în complicitate cu un alt figurant, în privința căruia continuă urmărirea penală, sub supravegherea procurorilor PCCOCS”, se arată în nota informativă emisă.
Totodată, pe lângă amenințarea cu moartea, aceștia au obligat victima să scrie o dovadă oficială prin care le-ar fi permis să-i ia automobilul de lux ca gaj.
Ulterior, acesta a fost plasat în arest, la solicitarea procurorilor PCCOCS, iar acum se află în custodia statului în calitate de condamnat.
Notă: Sentința pronunțată poate fi contestată, astfel încât potrivit legii persoana condamnată este considerată nevinovată până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești finale.




































