Ministerul Sănătății dezminte constatările Curții de Conturi potrivit căreia peste șapte mii de doze de vaccin împotriva COVID-19 au fost înregistrate ca și administrate după expirarea termenului de valabilitate.
În acest context, reprezentanții ministerului susțin că, constatările prezentate de Curtea de Conturi se bazează pe datele extrase din Registrul de Evidență a Vaccinării și se referă la perioada 30.05 – 31.08.2021.
„Declarăm că nicio doză de vaccin nu a fost administrată cu termen expirat, iar colectarea și introducerea, uneori, întârziată a datelor despre dozele de vaccin nu au nimic comun cu însăși administrarea dozei. La acel moment, sistemul de evidență informațional nu era suficient de dezvoltat că să evite erorile tehnice de înregistrare…. Prin urmare, reprezentanții Ministerului Sănătății își exprimă în continuare dezacordul față de interpretările expuse în raport. Mai mult, informăm că nici într-un registru de evidență nu se regăsesc date care ar confirma concluziile Curții de Conturi”, potrivit comunicatului emis de către minister.
Mai mult, cei de la minister mai spun că în ceea ce privește, constatările care se referă la suspiciunile privind falsificarea certificatelor de vaccinare împotriva COVID-19, instituția a fost prima autoritate care a sesizat organele de drept despre aceste posibile ilegalități și conlucrează în continuare cu ele.
Amintim că, Curtea de Conturi (CC) a prezentat în cadrul unei ședințe de astăzi, 16 decembrie, raportul auditului performanței privind măsurile întreprinse de autorități în legătură cu asigurarea cetățenilor cu vaccinuri și atingerea imunității colective pentru combaterea COVID-19.
Potrivit auditului, până la 15 noiembrie, din cauza termenului de valabilitate expirat, au fost trecute la pierderi peste 11 mii de doze de vaccin în valoare de 1,6 milioane de lei. Astfel, Irina Rogaciov spune că, campania de comunicare pentru a promova vaccinarea la nivelul grupurilor de țintă nu a avut impactul așteptat.



































