Societatea Republicii Moldova rămâne divizată în două tabere. O parte visează la Vest, iar alta – la Est. Cel puțin așa arată datele ultimului sondaj de opinie realizat de Institutul Republican Internațional (IRI).
Potrivit studiului, majoritatea respondenților – 64 la sută – optează pentru aderarea țării noastre la Uniunea Europeană. În același timp, 16% se opun ferm acestei opțiuni, iar 13% nu susțin acest curs. De cealaltă parte, ponderea cetățenilor care susțin aderarea Moldovei la Uniunea Vamală Eurasiatică este de 49 %, iar 35 % dintre respondenți se pronunță împotrivă.
În același timp, numărul cetățenilor care susțin aderarea țării noastre la NATO este considerabil mai mic decât numărul adepților integrării europene. Doar 21 la sută din respondenți au comunicat că susțin aderarea la Alianța Nord Atlantică. 46% se declară împotriva acestei opțiuni, iar 17 la sută dintre respondenți spun că nici nu ar merge să voteze în cazul în care s-ar organiza un referendum în acest sens.
Este de menționat că, în septembrie 2014, numărul cetățenilor care optau pentru NATO era de 31 la sută.
În același timp, 60 la sută dintre respondenți văd în UE un partener politic important. Rusia este apreciată ca și partener politic pentru țara noastră de 57% dintre respondenți, România – de 55% și SUA – 39%.


























































