Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1678: Atac lângă Moldova, foc la Kiev, explozii în Rusia și „scenariul negru”. Cât costă un an de război

„Frauda bancară”: A fost încheiată urmărirea penală în dosarul fostului administrator special de la Unibank

581810455
20 decembrie 2021, ora 09:25

Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) a încheiat urmărirea penală în dosarul fostului administrator special al Unibank din cadrul „Fraude bancare”. În anul 2015, acesta ar fi contribuit la eliberarea frauduloasă a peste 75 de milioane de lei, mijloace bănești din contul garanțiilor de stat. Dosarul urmează a fi trimis în instanță. 

În urma investigațiilor derulate, PCCOCS a probat implicarea funcționarului din cadrul Băncii Naționale a Moldovei (BNM) desemnat să administreze Unibank, în comiterea infracțiunii de abuz de serviciu în interesul unei organizații criminale. Potrivit legii, infracțiunea incriminată se pedepsește cu închisoare de la 3 la 7 ani, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 10 ani şi 15 ani.

Procurorii precizează faptul că inculpatul deținea funcție de conducere în Banca Națională a Moldovei în domeniul prevenirii și combaterii spălării banilor, iar pentru perioada 2014-2015, a fost delegat în calitate de administrator special al Unibank, în vederea redresării situației financiare precare create în această instituție, rezultată din „frauda bancară. Mai exact, situația financiară fusese constatată ca nerespectând coeficientul lichidității din acea perioadă și măsurile de remediere impuse.

Ca atribuții de bază, administratorul special urma să identifice proveniența mijloacelor bănești de pe conturile deponenților Unibank și să determine dacă aceștia din urmă nu sunt ???????????????????????????????? ???????????????????????????????? ????????̆????????????????, precum și dacă mijloacele bănești de pe aceste conturi nu provin din ????????????̆???????????????? ???????? ???????????????? din sistemul bancar. Despre aceste aspecte, administratorul urma să informeze „Comisia specială în scopul analizei soldurilor din conturile persoanelor fizice și juridice cu capital privat”.

Totuși, ???????????????????????????????????????????????????????????? ???????????????????????????? ???????? ???????????????????????????? ???? ???????????????????????????? ????????????????????????̦???????????? impuse și intenționat a tăinuit, în comunicarea sa cu Comisia Specială, faptul că mijloacele bănești în sumă de peste 75 milioane lei de pe conturile unei persoane juridice nerezidente, care erau blocate, provin atât de la persoane afiliate băncii cât și din frauda bancară de la Banca de Economii. Ca rezultat al inducerii în eroare a Comisiei, aceasta i-a permis administratorului special al Unibank deblocarea conturilor; iar ținând cont de faptul că la acel moment Unibank nu dispunea de mijloace financiare, banii au fost eliberați din contul garanțiilor garantate de stat.

Potrivit PCCOCS, fapta a fost comisă în condițiile în care informația cu privire la „frauda bancară” era deja cunoscută în aprilie 2015 din raportul Kroll I, în timp ce deblocarea și ridicarea banilor a avut loc în luna mai 2015. Acțiunile persoanelor juridice și fizice afiliate băncii și organizației criminale prin intermediul cărora a fost efectuat transferul mijloacelor bănești furate sunt investigate într-un dosar separat, rezultând din complexitatea acestuia și volumul de lucru.

O vizită la stomatolog, care trebuia să fie una obișnuită, a schimbat pentru totdeauna viața unui băiat de 8 ani. Au urmat 15 ani de suferință, paralizie și luptă pentru viață, pe care, în cele din urmă, a pierdut-o. - Ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic? - Unde au fost greșelile și cine trebuia să răspundă? - De ce a fost nevoie de un verdict al CEDO pentru ca acest caz să primească un răspuns? La AMPRENTE, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
O vizită la stomatolog, care trebuia să fie una obișnuită, a schimbat pentru totdeauna viața unui băiat de 8 ani. Au urmat 15 ani de suferință, paralizie și luptă pentru viață, pe care, în cele din urmă, a pierdut-o. Ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic? Unde au fost greșelile și cine trebuia să răspundă? De ce a fost nevoie de un verdict al CEDO pentru ca acest caz să primească un răspuns? La AMPRENTE, sâmbătă, ora 20:00, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
Un caz cutremurător readuce în atenție problema violenței în familie și a protecției victimelor. Au existat semnale de alarmă. Au existat instituții care trebuiau să intervină. Unde s-a rupt însă lanțul protecției? Ce nu a funcționat? Cine trebuia să prevină tragedia? Și, mai ales, ce trebuie schimbat pentru ca o asemenea dramă să nu se repete? La AMPRENTE, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
Doi copii au fost loviți violent pe o trecere de pietoni, la Strășeni. Unul dintre ei și-a pierdut viața. Celălalt a supraviețuit, dar luptă în continuare cu urmările cumplite ale accidentului. Cine poartă responsabilitatea pentru această tragedie? Unde au fost autoritățile și ce au făcut pentru a preveni astfel de tragedii? Și, mai ales, ce trebuie schimbat pentru ca viețile oamenilor să nu mai fie puse în pericol? Răspunsurile le aflați în prima ediție a emisiunii „Amprente”.
Amprente
Amprente
O nouă emisiune la TV8 despre destine și evenimente care lasă urme. Aducem în prim-plan mărturii care ridică întrebări importante. Insistăm pe răspunsuri și soluții reale. Dacă aveți o istorie care trebuie spusă, scrieți-ne pe pagina de Facebook Amprente sau pe adresa redactia@tv8.md.

Scurgere de date la ChatGPT: Peste 50 de imagini ale utilizatorilor au fost publicate online
Scurgere de date la ChatGPT: Peste 50 de imagini ale utilizatorilor au fost publicate online
/VIDEO/ Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
/VIDEO/ Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
/VIDEO/ Cât de sigur e spațiul aerian al Moldovei în fața dronelor? Lilian Carp: „Riscul este din prima zi de război”
/VIDEO/ Cât de sigur e spațiul aerian al Moldovei în fața dronelor? Lilian Carp: „Riscul este din prima zi de război”
/VIDEO/ AMPRENTE: Cine răspunde pentru moartea unui băiat după vizita la stomatolog
/VIDEO/ AMPRENTE: Cine răspunde pentru moartea unui băiat după vizita la stomatolog
/ULTIMA ORĂ/ Gaz mai scump cu aproape 6 lei din 1 octombrie: Noul tarif aprobat de ANRE
/ULTIMA ORĂ/ Gaz mai scump cu aproape 6 lei din 1 octombrie: Noul tarif aprobat de ANRE

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente