Pedepse mai dure pentru autorii atacului de acum șapte ani de la METRO. Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) anunță despre admiterea de către Curtea de Apel Chișinău a argumentelor procurorilor privind necesitatea înăspririi pedepsei față de atacatorii automobilului unei bănci comerciale, care sosise să încaseze banii, în fața unui centru comercial din sectorul Râșcani din Chișinău, în data de 30 mai 2014.
Contestările au fost depuse în anul 2016, atunci când procurorii solicitaseră pedepse mai aspre pentru cei patru atacatori, care inițial au fost condamnați la pedepse cuprinse între 13 și 24 ani închisoare. Acum, urmare a reprezentării acuzării de stat de către Procuratura de Circumscripție Chișinău, instanța de apel a satisfăcut demersurile procurorilor, iar pedepsele inculpaților le-au fost schimbate în altele mai dure: doi bărbați au fost condamnați la detenție pe viață, inclusiv liderul grupului infracțional, iar alții doi – la 25 ani închisoare.
Procurorii menționează faptul că anterior cei patru activau în cadrul unei structuri paramilitare, iar infracțiunea pentru care au fost condamnați au comis-o cu deosebită cruzime. Examinarea îndelungată a procesului a fost determinată de încercările inculpaților de a induce în eroare autoritatea judecătorească, prin negarea vinovăției lor și administrarea unor probe artificiale.




































