Artista Anastasia Lazariuc a venit cu o veste bună pentru admiratori. Aceasta a lansat un roman biografic despre viața și activitatea sa. Cartea a fost scrisă de autoarea Elena Răileanu. Moldoveanca a mărturist că lansarea cărții a fost una din cele mai mari dorințe ale ei, iar motivul pentru care a optat să lanseze acest volum a fost de a spune adevărurile din viața ei.
Romanul conține mai multe capitole printre care și cel intitulat „Drame în viața mea au fost mai multe”, în care sunt prezentate momentele și situațiile critice în care s-a pomenit artista pe parcursul vieții.
„În viața fiecărui om există drame, există perioade, există etape. Drame în viața mea au fost mai multe. Din păcate, nu doar una. Niciodată nu am dorit să apar în fața publicului și să spun despre dramele mele. Astea sunt lecțiile de viață sau etapele vieții prin care a trebuit să trec și să le înfrunt atât cât am putut să le înfrunt. Cine dorește să află câte ceva, le poate citi în carte”, a declarat artista în cadrul unei emisiuni difuzate peste Prut.
Îndrăgita moldoveanca în vârstă de 68 de ani, și-a îndemnat admiratorii să-i citească cartea.
Sursa: Emisiunea Prima TV