Un ministru din Madagascar spune că a înotat 12 ore după ce elicopterul în care se afla s-a prăbușit în mare, în timpul unei misiuni de slavare. În urma accidentului au supraviețuit și alți doi oficiali care se aflau în misiune, scrie Digi24.ro.
„Nu a venit vremea să mor”, aceasta a fost prima declarație a ministrului, Serge Gelle după ce a fost urcat pe o targă pentru a primi îngrijiri medicale.
Elicopterul s-a prăbușit în timpul unei operațiuni de salvare în nord-estul țării, unde se scufundase o navă de pasageri. Cel puțin 39 de persoane au murit în acel accident, potrivit oficialilor din Madagascar.
Cauzele prăbușirii elicopterului nu sunt cunoscute. Gelle, în vârstă de 57 de ani, a spus că după accident a înotat de la „7:30 seara până la 7:30 dimineața”, când a ajus în orașul Mahambo de pe coastă. El a spus că nu are răni, dar că îi este frig.
„Aș dori doar să difuzați acest videoclip pentru ca familia mea să-l vadă, să vadă și colegii mei și membrii guvernului. Sunt în viață și sunt bine”, le-a spus Gelle oamenilor din Mahambo.
Șeful poliției din Madagascar, Zafisambatra Ravoavy, a spus că Gelle a folosit unul dintre scaunele elicopterului ca dispozitiv de plutire.
„Întotdeauna a avut o rezistență deosebită la sport și a păstrat acest ritm, la fel ca un tânăr de 30 de ani”, a spus Ravoavy.
Gelle a lucrat în poliție timp de trei decenii înainte de numirea sa, în august, ca ministru.



































