La două săptămâni de când a fost amenajată, banda dedicată bicicliștilor de pe bulevardul Dacia din capitală este, practic, distrusă. Mai exact, mai multe delimitatoare din plastic au fost deja deteriorate. Responsabilii din cadrul Exdrupo ne-au spus că intervin de fiecare dată, pentru a le instala din nou. Autoritățile susțin că de vină sunt șoferii, care continuă să încalce regula și parchează acolo. Alte locuri de parcare în zonă nu sunt, iar bicicliști oricum avem puțini, se apără cei din urmă.
Au trecut aproximativ două săptămâni de când autoritățile au anunțat că o bandă de pe bulevardul Dacia din sectorul Botanica al capitale va fi dedicată în exclusivitate bicicliștilor. Chiar și așa, astăzi, am văzut că o parte din delimitatoarele instalate acolo erau deja deteriorate. Mai exact, bucățile din plastic au fost smulse din fixatoare și aruncate pe marginea carosabilului. Asta au observat și oamenii care locuiesc în preajmă.
„Am văzut că este distrusă. Este o încălcare a șoferilor și o iresponsabilitate, pentru că, de ce pentru șoferi este făcută bandă, iar bicicliștii nu pot merge pe una a lor, unde să nu fie încălcate și drepturile lor?”
„Lumea nu este atentă și nu are grijă de ceea ce se face.”
„Nimic bun. E rău că deja se deteriorează. Nimic nu îi încurcă, oricum parchează aici.”
Și pe această doamnă am surpsins-o în timp ce se apropia de automobil, pentru a pleca de pe banda dedicată bibicliștilor, unde și-a parcat mașina. În apărarea sa, femeia ne-a spus că a avut nevoie urgent la un magazin din apropiere
„- Aici nu se poate de parcat.
- Știm, dar nu știm unde să punem transportul. Îmi pare rău, eu cunosc. Putem să le punem în curți, dar și acolo locurile sunt pline cu mașini.”
Majoritatea șoferilor sunt de părere că, mai întâi, trebuiau amenajate locuri de parcare pentru mașini și abia după asta să fie delimitată banda pentru circulația bicicliștilor. Mai mult, oamenii spun că văd foarte rar biciclete care circulă pe aici. Chiar și așa, trecătorii cred că șoferii care deteriorează delimitatoarele trebuie pedepsiți.
„Să fie sancționați usturător, ca să înțeleagă, pentru se ia unul de capul la celălalt. Sau chiar să fie impuși să restabilească. El a făcut greșeala, deci trebuie să o repare.”
Am mers la Pretura Botanica, pentru o reacție, dar responsabilii de acolo ne-au redirecționat la Direcția Transport. Șeful direcției, Vitalie Mihalache ne-a spus că cheltuielile au fost suportate de o organizație neguvernamentală de automobiliști din Moldova, care a contractat lucrările de la întreprinderea municipală „Exdrupo”.
- Noi am fost la fața locului și acolo sunt vreo cinci delimitatoare care sunt deteriorate. Sunt scoase cumva din șuruburi.
- Noi practic pe toate le montăm înapoi. Am rugat și poliția să mai intervină și să mai elibereze. Ei merg peste ele și din acest motiv se deteriorează.”
Sergiu Tomiță ne-a mai spus că nu poate spune cât a costat tot proiectul, din motiv că lucrările nu au fost, încă, finalizate. În prezent, pe bulevardul Dacia este amenajată o trecere de pietoni cu insule de securitate.




































