Parlamentul a votat astăzi, în lectura finală, proiectul de lege privind efectuarea auditului public extern în domeniul gazelor naturale. Prin urmare, auditul va fi efectuat de către Curtea de Conturi în vederea obținerii asigurărilor că activitățile și tranzacțiile financiare sunt în deplină conformitate cu prevederile legale aplicabile.
Auditul se va desfășura la întreprinderile de gaze naturale cărora le-au fost impuse obligațiile de serviciu public, la întreprinderile înrudite, precum și la alte persoane juridice afiliate direct sau indirect acestora în partea ce ține de domeniul gazelor naturale.
Indiferent de tipul de proprietate și forma juridică de organizare, entitățile auditate vor fi obligate să admită neîngrădit aflarea auditorilor publici pe teritoriul lor și să asigure accesul direct și liber, în timp util, la informațiile digitalizate, la bazele de date necesare exercitării corespunzătoare a misiunii de audit.
Raportul de audit va fi prezentat până la 30 noiembrie 2022.
Consiliul de Administrație al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a aprobat astăzi, în ședință publică, noile prețuri pentru gazele naturale. Prin urmare, gazul natural pentru consumatorii finali s-a ieftinit cu opt bani pentru un metru cub. Astfel, începând cu 1 ianuarie, 2022 pentru un metru cub de gaze, cetățenii vor achita un tarif de 11 lei, cu TV inclus.
ANRE a aprobat și prețul final de 10,19 lei fără TV inclus, pentru un metru cub de gaze naturale, preț care urmează a fi inclus în facturi începând cu luna ianuarie a noului an.