Procuratura Anticorupție a refuzat să pornească urmărirea penală în privința judecătorilor, membri ai Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), Dorel Musteață și Nina Cernat, iar procesele penale inițiate au fost clasate.
Soluția de refuz în pornirea urmării penale în privința magistraților a fost dispusă de către procurori, deoarece în rezultatul probatoriului administrat, s-a constatat că, faptele imputate acestora nu întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor prevăzute de legea penală. În cadrul unor procese penale, procurorii au examinat acțiunile celor doi magistrați, prin prisma elementelor infracțiunilor de îmbogățire ilicită și fals în declarații.
Amintim că în 23 noiembrie fostul deputat, Alexandru Slusari, a făcut public un document despre care afirmă că ar fi fost trimis de SIS către procurorul general, Alexandr Stoianoglo încă acum un an. Documentul constată că în procesul investigațiilor care l-au vizat pe membrul CSM a fost sesizat un caracter disproporțional al situației materiale reale, inclusiv a rudelor apropiate, în raport cu veniturile și bunurile declarate de către Dorel Musteață. Ulterior, Serviciul de Informații și Securitate din Republica Moldova a confirmat autenticitatea documentului, făcut public de către Slusari.




































