În lipsa specialiștilor în limbajul semnelor, persoanele cu deficiențe de auz riscă, deseori, să devină victimele escrocilor. Este și cazul unei pensionare din capitală, care a semnat, fără să înțeleagă bine, că pemite gajarea locuinței. Mai apoi, apartamentul ei a fost scos la vânzare, iar procesul de judecată încă mai continuă. Iată de ce, atunci când semnează acte sau merg în instanțe, trebuie să fie asistați de interpreți mimicogestuali. De altfel, legislația obligă instanțele, dar și poliția sau procuratura să achite serviciile specialiștilor, atunci când examinează un caz cu implicarea unei persoane cu probleme auditive. De partea cealaltă, interpreții sunt descurajați să presteze astfel de servicii, din cauza procedurilor birocratice. Reportajul ce urmează face parte din campania „ÎnțeLEGEm legea”, realizată de TV8, în cadrul programului „Accesul la Justiție în Moldova”.
Problemele pentru Vera Cebotari, o femeie cu deficiențe de auz, din capitală, au început după ce a semnat o procură. În lipsa unui specialist în limbajul semnelor și fără ca să înțeleagă conținutul, a dat acordul pentru gajarea apartamentului. Când s-a dumirit că a intrat într-o capcană imobiliară, încurajată de rude, pensionara a cerut ajutorul unui interpret autorizat. Așa a ajuns să o cunoască pe Ala Bargan, interpretă la Asociația Surzilor din Republica Moldova, pe care a invitat-o să o asiste la ședințele de judecată.
Doamna Vera își amintește, cu emoții, momentul în care, la una dintre primele ședințe, judecătorul a umilit-o, pentru că nu reușea să înțeleagă ce i se spune.
Deși necazurile cu justiția încă nu s-au încheiat, femeii îi dau lacrimile când vorbește despre frica de a rămâne fără propriul apartament.
Ca să o asiste pe doamna Vera la ședințele de judecată, Ala Bargan a trebuit să treacă printr-o mulțime de proceduri birocratice. Așa cum cere legea, primul pas este să încheie un contract cu instanța de judecată. Mai apoi, este nevoită să strângă semnăturile celor prezenți la ședință, ca să demonstreze că a prestat serviciul.
O oră de interpretare costă în jur de 180 de lei, dar sunt situații când instanțele nu-și onorează la timp sau chiar deloc obligațiile.
„Eu, în ultima vreme, nici nu accept invitațiile de participare la ședințele de judecată. Eu nu dispun de atâta putere și atâta timp ca să îmi scot banul acesta”, spune Ala Bargan.
De aceeași părere este și o altă interpretă a limbajului semnelor, de la Asociația Surzilor din Republica Moldova. Liliana Darii este șefa filialei Chișinău și, de-a lungul anilor, a asigurat traducerea pentru multe persoane cu dizabilități de auz, în procesele judiciare. Au fost situații când era nevoită să se ducă la judecăți în nordul ori sudul țării, iar banii pentru deplasare îi achita din propriul buzunar.
„Deplasarea tur-retur este achitată abia după ce procesul ia sfârșit. Dar acest lucru poate dura chiar și patru ani. Interpretul trebuie să se ducă la fiecare ședință de judecată. Prin luptă, obținem achitarea banilor. Suntem întrebați de unde să ia ei bani. Le spunem la fel: dar noi de unde să luăm? Avem și noi copii care trebuie hrăniți”, explică Liliana Darii.
În baza de date a ministerului Justiției fiugrează 16 interpreți în limbajul mimico-gestual, care sunt autorizați să presteze servicii pentru această categorie de populație, atunci când se confruntă cu o problemă de ordin juridic. Sunt prea puțini, în raport cu cei 5 mii de oameni cu probleme de auz, cât sunt înregistrați în țară, consideră Elena Stajila de la Centrul pentru protecția drepturilor persoanelor cu dizabilități:
„Foarte des, lipsa interpreților în limbajul semnelor, duce la faptul că persoanele cu dizabilități de auz sunt discriminate în exercitarea drepturilor sale. Pentru că nu-și cunosc destul de bine drepturile, sunt deseori victimele unor acte de escrocherie”.
Pentru a facilia accesul persoanelor cu deficiențe de auz la interpreți autorizați este nevoie de implicarea Ministerului Justiției, în condițiile în care este instituția care eliberează licențele de activitate, consideră specialistele de la Asociația Surzilor.
„Cred că dacă Ministerul Justiției ar lua în subordinea sa, să fie încheiat cu Ministerul Justiției un contract anual, iar noi, când mergem la ședințele de judecată, avem deja contractul încheiat. Și deja, contabilitatea ministerului să conlucreze cu instituțiile pentru care prestăm serviciile, fie la judecătorii, fie la poliție”, propune Liliana Darii.
În timpul documentării acestui subiect, am solicitat un comentariu de la reprezentanții Ministerului Justiției, în încercarea de a vedea dacă instituția are soluții pentru a simplifica procesul. Dar, deocamdată, ministerul nu ne-a răspuns la solicitare.
