Război în Ucraina, ziua 126: Schimb de prizonieri și summit NATO cu participarea lui Zelenski. Bloc atacat la Nikolaev

externe

/VIDEO/ Imagini cu resturile de avion căzute peste case, în SUA. Un bărbat a filmat de la sol explozia la motor

21 februarie 2021, ora 13:00
Distribuie:

Un Boeing 777 United Airlines a aterizat în siguranţă sâmbătă pe Aeroportul Internaţional Denver, statul Colorado (vestul regiunii centrale a Statelor Unite), după ce motorul său drept a explodat, a anunţat Administraţia Federală pentru Aviaţie (FAA). Imagini dramatice arătau resturi ale avionului căzute într-o zonă rezidenţială.

Avionul cu 231 de pasageri la bord şi 10 membri ai echipajului se îndrepta spre Honolulu (Hawaii) când a trebuit să se întoarcă şi să efectueze o aterizare de urgenţă după probleme apărute la motorul din dreapta, a declarat compania aeriană.

Nu s-au înregistrat răniţi, nici în avion şi nici la sol.

Imagini postate de poliţişti din Broomfield, Colorado, arată mari resturi de avion pe pământ, inclusiv capota unui motor în faţa unei case.

O înregistrare făcută din ceea ce părea a fi interiorul avionului companiei United arăta un motor în flăcări. Un alt videoclip pe reţelele sociale arată un nor de fum negru lăsat de un avion, transmite Agerpres.

„Ceva a explodat”, se aude spunând un bărbat în videoclip.

(Photo by Michael Ciaglo/Getty Images)

FAA şi Consiliul Naţional pentru Siguranţa Transporturilor (NTSB) au declarat că vor investiga. NTSB a spus că a deschis o anchetă.

„Dacă găsiţi resturi, vă rugăm să nu le atingeţi sau să le mutaţi. @NTSB doreşte ca toate resturile să rămână la locul lor pentru investigaţie”, a scris departamentul de poliţie Broomfield pe Twitter.

United a anunţat că majoritatea pasagerilor zborului 328 au decolat cu o nouă cursă spre Honululu sâmbătă noapte.

Defecţiunile motorului sunt rare, dar potenţial periculoase când piese rotative străpung carcasa exterioară – eveniment cunoscut ca avarie necontenită a motorului.

Un incident similar s-a întâmplat cu câteva ore înainte: O femeie din Olanda a fost rănită de bucățile de avion care au căzut la sol

Cu câteva ore înainte, un incident asemănător avusese loc în Olanda. Un avion Boeing 747 cargo, care decolase de pe aeroportul din Maastricht cu destinaţia New York, a pierdut mai multe piese în urma exploziei unuia dintre cele patru motoare.

Bucăţile de metal căzute au avariat mai multe maşini, iar o femeie a fost rănită, potrivit presei locale. Aeronava a aterizat de urgenţă pe aeroportul din oraşul belgian Liege.

Distribuie:
Abonează-te acum la TV8.md pe Facebook, Telegram, YouTube, Instagram și TikTok!
TelegramWhatsappViber
Trimite-ne o știre

© 2022 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegram