Caz șocant la Călărași! Un funcționar public a fost reținut pentru crimă. Potrivit oamenilor legii, cel care a sunat la poliție este chiar bănuitul, care a anunțat că a găsit în propria locuință cadavrul unui bărbat în vârstă de 62 de ani. Poliția transmite că victima activa neoficial în calitate de paznic la iazul care aparține funcționarului public.
„Ca urmare a cercetărilor la fața locului, în locuinţa unde a fost găsit cadavrul, polițiștii au depistat pe un perete, pete de culoare brună, acestea fiind răzuite, iar altele acoperite cu un creion, cu scop de a fi ascunse urmele. În urma examinării preventive a medicului legist, decesul ar fi survenit ca urmare a leziunilor corporale”, se arată în nota informativă emisă
Totodată, polițiștii au ridicat îmbrăcăminte, care ar aparține stăpânului casei, având pe ele pete de sânge.
În urma măsurilor de investigație și urmărire penală, întreprinse de polițiștii din Călărași și sub conducerea procurorilor Procuraturii raionului Călărași, în data de 19 decembrie suspectul a fost reținut. Acesta activează ca funcționar public în localitatea Dereneu, raionul Călărași.
În timpul audierilor, bărbatul în vârstă de 62 de ani s-ar fi încurcat în declarații.
Cadavrul victimei a fost transmis pentru expertiza medico-legală.
Oamenii legii au inițiat o cauză penală pentru omor, iar suspectul a fost reținut pentru 72 ore. Dacă va fi găsit vinovat, bănuitul riscă o pedeapsă cu închisoare de la 10 la 15 ani.