Război în Ucraina, ziua 223: Val de emigranți ruși și duel pe Twitter. Zelenski anulează decretele lui Putin privind anexările

Dosarul ASP: Procurorii anticorupție vor cere astăzi mandate de arestare pe numele a doi învinuiți

22 decembrie 2021, ora 09:26
Distribuie:

Procurorii anticorupție vor cere astăzi, 22 decembrie, mandate de arestare pe numele a doi învinuiți în dosarul de corupție la eliberarea actelor cadastrale. Ședința de la Judecătoria Chișinău (sediul Ciocana) este planificată pentru ora 9.00.

Amintim că marți, 21 decembrie, 12 din cei 14 învinuiți și-au recunoscut vinovăția și cooperează cu anchetatorii. Aceștia sunt cercetați în stare de libertate și au obligațiunea de a se prezenta la solicitarea organului de urmărire penală.

Luni, 20 decembrie, 14 persoane au fost reținute pentru fapte de corupere activă, pasivă și trafic de influență, iar în total 38 de figuranți au fost supuși perchezițiilor. Este vorba despre angajați ai oficiilor cadastrale din cadrul Agenției Servicii Publice, brokeri imobiliari și ipotecari, persoane fizice și juridice, care, în complicitate cu un fost agent imobiliar facilitau procedura de obținere a actelor cadastrale. 

În urma acțiunilor de urmărire penală, ofițerii CNA și procurorii au ridicat înscrisuri de ciornă, documente, telefoane mobile și alți purtători de informație, care urmează a fi analizate. De asemenea, de la domiciliile bănuiților au fost ridicate mijloace financiare, cea mai mare sumă fiind de 10 mii de euro. 

11 dosare, conexate într-o procedură comună, se află în gestiunea ofițerilor CNA, iar Procuratura Anticorupție conduce urmărirea penală. 

Distribuie:
Abonează-te acum la TV8.md pe Facebook, Telegram, YouTube, Instagram și TikTok!
TelegramWhatsappViber
Trimite-ne o știre

© 2022 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegram