Noul an a început cu o tragedie pentru o familie dintr-un sat din raionul Telenești. Un tânăr de 27 de ani a fost găsit strangulat în această dimineață.
Descoperirea macabră a fost făcută în jurul orei 05:00. La fața locului au mers imediat polițiștii.
„Polițiștii au depistat persoana fără răsuflare, strangulată în încăpere de un cui la peretele de la casă. Pe corpul cadavrului vizual nu au fost depistate semne de moarte violentă”, potrivit purtătoarei de cuvânt a Inspectoratului de Poliție Telenești.
Cadavrul a fost îndreptat la expertiza medico-legală în vederea stabilirii cauzei survenirii decesului. Alte circumstanțe se stabilesc.




































