Primarul Capitalei, Ion Ceban a anunțat că familia acestuia s-a infectat cu COVID-19. Anunțul a fost făcut chiar de către acesta prin intermediul unei postări pe o rețea de socializare.
Edilul a mai precizat că testul său este negativ, însă pentru siguranța familiei în următoarea perioadă va munci de la distanță.
„În aceste zile am grijă de familie. Covidul a venit și la noi. Ieri, testul meu a arătat negativ, dar stau și eu în izolare. În următoarele zile voi munci de la distanță. Suntem bine! Aveți grijă de Dvs și cei apropiați!”, scrie acesta pe pagina sa de Facebook.
Amintim că în luna martie 2021, Ion Ceban a fost testat pozitiv la coronavirus împreună cu alți colegi de serviciu.




































