Ajunul Crăciunului a adus un moment de bucurie pentru o sută de persoane din familii social-vulnerabile din Paris, care au fost invitate la o cină festivă într-un restaurant din capitala franceză. Mesele au fost oferite de o organizație de caritate, cu ajutorul donațiilor adunate pe parcursul anului. Beneficiarii au spus pentru AFP că s-au simțit ca într-o adevărată familie și și-au exprimat recunoștința față de cei care au ales să fie solidari în această perioadă.
A fost atmosferă de sărbătoare aseară, într-un restaurant din Paris, acolo unde o sută de persoane din familii social-vulnerabile au avut parte de o cină de sărbătoare organizată de o asociație de caritate. Voluntarii, care au fost și chelneri, s-au îmbrăcat tematic, purtând căciula lui Moș Crăciun și au deservit fiecare persoană de la mic la mare. Lynda are 32 de ani și își crește de una singură cele două fiice. Ieri, pentru prima dată, a luat cina într-un restaurant.
„Este minunat că sunt atât de mulți oameni cărora le pasă de noi. Ne-au adus bucurie nouă și copiilor și chiar au organizat fotografia de familie. Pentru că nu ne permitem să sărbătorim Crăciunul... Dar aici, avem tot ce trebuie să sărbătorim și să ne aducă bucurie”.
Oameni au cântat, au dansat și s-au distrat, iar la final au fost răsfățați și cu un desert tradițional francez. A fost emoționant nu doar pentru persoanele aflate în dificultate, dar și pentru voluntari. Scopul a fost ca de Crăciun, cele o sută de persoane să se simtă ca acasă, într-o cină de familie.
„Am energie pentru că văd aceste familii aflate în greutăți extreme atunci când le întâlnesc. Și îmi face bucurie să organizez acest Ajun de Crăciun, astfel încât să le pot vedea într-o lumină diferită, nu doar în momentele dificile ale vieții. Și astăzi îi văd zâmbind, s-au îmbrăcat frumos pentru seară. Mă face atât de fericit să-i văd așa”, spune voluntara la Asociația Secours Populaire, Thierry Bourgeon.
Cina a fost organizată din banii donați către organizație de diferite persoane. Asociația organizează anual diferite activități în pragul sărbătorilor de iarnă. Zilele trecute, voluntarii au distribuit aproximativ 1.500 de jucării noi copiilor din familii social-vulnerabile.