Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1684: Halucinațiile lui Putin, grad nou pentru Kadîrov și amenințări reciproce. România a refuzat Kievul

„Este un subiect epuizat”. Năstase, în platoul primei ediții „Freedom” din acest an, după ce a spus că ar fi interzis la TV8

colaj
12 ianuarie 2022, ora 09:20

Fostul președinte al Partidului Platforma DA, consilierul municipal Andrei Năstase, a fost invitatul primei ediții „Freedom” cu Dorin Galben, din acest an, după „neînțelegerea” din luna decembrie, când a venit la emisiune, deși aceasta fusese contramandată pentru începutul anului 2022. Atunci, politicianul s-a supărat și a declarat public că ar fi interzis la TV8. 

Andrei Năstase a calificat incidentul de luna trecută ca fiind un subiect epuizat și chiar l-a tratat cu o doză de umor. 

„Când veneam astăzi aici, îmi priveam cravata și nevastă-mea zicea, poate îi dai un telefon lui Dorin și îl întrebi dacă de data asta e pe bune”, a spus fostul președinte al Platformei DA. 

„Pentru mine, cuvântul este cuvânt și sper că nu cer prea mult și de la alții același lucru. Nimic mai mult. A fost o neînțelegere, am văzut reacțiile, inclusunoiv ale r oameni mai specialiști ca mine în materie de televiziune. Eu zic că este un subiect epuizat, atâta timp cât am venit la dumneavoastră, pentru că au fost voci care spuneau: domnule, nu mai merge! - Dar de ce să nu merg? Nu merg nici pentru Dorin Galben, fiindcă nici el nu mă cheamă pentru el, dar pentru că acești oameni, care astăzi au hotărât să se uite la această emisiune , eu sunt aici”, a mai declarat Andrei Năstase. 

Moderatorul emisiunii „Freedom”, Dorin Galben i-a cerut personal scuze lui Andrei Năstase, în cadrul emisiunii. Anterior, jurnalistul a venit cu explicații după ce emisiunea cu Năstase nu a mai avut loc. Dorin Galben a precizat că Andrei Năstase fusese invitat cu mult timp înainte la „Freedom”, iar ulterior, s-a optat pentru un alt invitat. Năstase nu a fost anunțat, însă.

 

O fotografie făcută cu încredere. O promisiune încălcată. Iar în câteva clipe, viața unei minore se schimbă. /A cunoscut un vlogger pe internet. A dus-o într-o pădure, unde a fost constrânsă să facă poze intime. A crezut că vor rămâne private. Nu au rămas. /Imaginile au ajuns online. Iar întrebările sunt inevitabile: /Unde se termină încrederea și unde începe manipularea? Cine trebuie să răspundă? Minora care a avut încredere sau adultul care a exploatat-o? /Cum pot fi prevenite astfel de situații? Ce trebuie să facă victimele, dar și autoritățile? /La AMPRENTE căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
O vizită la stomatolog, care trebuia să fie una obișnuită, a schimbat pentru totdeauna viața unui băiat de 8 ani. Au urmat 15 ani de suferință, paralizie și luptă pentru viață, pe care, în cele din urmă, a pierdut-o. - Ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic? - Unde au fost greșelile și cine trebuia să răspundă? - De ce a fost nevoie de un verdict al CEDO pentru ca acest caz să primească un răspuns? La AMPRENTE, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
O vizită la stomatolog, care trebuia să fie una obișnuită, a schimbat pentru totdeauna viața unui băiat de 8 ani. Au urmat 15 ani de suferință, paralizie și luptă pentru viață, pe care, în cele din urmă, a pierdut-o. Ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic? Unde au fost greșelile și cine trebuia să răspundă? De ce a fost nevoie de un verdict al CEDO pentru ca acest caz să primească un răspuns? La AMPRENTE, sâmbătă, ora 20:00, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
Un caz cutremurător readuce în atenție problema violenței în familie și a protecției victimelor. Au existat semnale de alarmă. Au existat instituții care trebuiau să intervină. Unde s-a rupt însă lanțul protecției? Ce nu a funcționat? Cine trebuia să prevină tragedia? Și, mai ales, ce trebuie schimbat pentru ca o asemenea dramă să nu se repete? La AMPRENTE, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
Doi copii au fost loviți violent pe o trecere de pietoni, la Strășeni. Unul dintre ei și-a pierdut viața. Celălalt a supraviețuit, dar luptă în continuare cu urmările cumplite ale accidentului. Cine poartă responsabilitatea pentru această tragedie? Unde au fost autoritățile și ce au făcut pentru a preveni astfel de tragedii? Și, mai ales, ce trebuie schimbat pentru ca viețile oamenilor să nu mai fie puse în pericol? Răspunsurile le aflați în prima ediție a emisiunii „Amprente”.
Amprente
Amprente
O nouă emisiune la TV8 despre destine și evenimente care lasă urme. Aducem în prim-plan mărturii care ridică întrebări importante. Insistăm pe răspunsuri și soluții reale. Dacă aveți o istorie care trebuie spusă, scrieți-ne pe pagina de Facebook Amprente sau pe adresa redactia@tv8.md.

Polița RCA se scumpește din 4 octombrie: Ce categorii de șoferi vor plăti cel mai mult
Polița RCA se scumpește din 4 octombrie: Ce categorii de șoferi vor plăti cel mai mult
/PROMO/ Consilier PAS cu investiții imobiliare în suburbiile Capitalei: O nouă investigație Cutia Neagră PLUS, astăzi, de la 19:45!
/PROMO/ Consilier PAS cu investiții imobiliare în suburbiile Capitalei: O nouă investigație Cutia Neagră PLUS, astăzi, de la 19:45!
/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1683: Explozii în Moldova, apel repetat, foame la Oleșki și pod bombardat la Kiev. „Putin ridică miza”
/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1683: Explozii în Moldova, apel repetat, foame la Oleșki și pod bombardat la Kiev. „Putin ridică miza”
/VIDEO/ AMPRENTE: Copile exploatate online. Cine răspunde pentru imaginile intime postate pe Internet
/VIDEO/ AMPRENTE: Copile exploatate online. Cine răspunde pentru imaginile intime postate pe Internet
/VIDEO/ Accident violent la Peresecina: Trei mașini distruse și patru persoane transportate la spital
/VIDEO/ Accident violent la Peresecina: Trei mașini distruse și patru persoane transportate la spital

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente