Strigăt de nemulțumire în India, după ce un bărbat a candidat pentru un post decizional în satul său în timpul alegerilor locale. Bărbatul a izbucnit în lacrimi când a văzut că a primit un singur vot, deși familia lui numără cel puțin 12 membri cu drept de vot.
Santosh Halpati a candidat pentru o funcție de conducere în satul Chharwala din districtul Vapi și, deși nu se aștepta cu adevărat să câștige, cu siguranță nu se aștepta să primească un singur vot - al lui, a declarat el pentru presa indiană, citată de 20minutos.
O televiziune locală i-a prins lacrimile lui Halpați când a aflat rezultatele, din moment ce și-a dat seama că nimeni nu l-a susținut la alegeri.
"Alegerile vin și pleacă. Dar eu am un singur vot, nici măcar familia nu m-a votat", s-a plâns el.
În ciuda faptului că mai multe persoane i-au promis că îl vor vota, până la urmă se pare că au decis fie să nu mai meargă la vot, fie au votat pentru altcineva.



































