Doliu în lumea jurnalismului de la noi. În această seară s-a stins din viață cunoscutul jurnalist Valeriu Cațer, zis „Vulcan”.
Anunțul trist a fost făcut de mai mulți foști colegi ai lui Cațer, și ei jurnaliști, care au transmis mesaje de condoleanțe.

Și ministra Sănătății, Ala Nemerenco a scris un mesaj în memoria regretatului jurnalist.
Jurnalistul s-a stins la spital, unde era internat de mai mult timp, fiind bolnav de ciroză.
Valeriu Cațer avea o experiență de zeci de ani în jurnalism. A făcut presă scrisă, radio și televiziune. A lucrat la agenția Basa Press, la Radio Chișinău, Publika TV, Jurnal TV, radio Europa Liberă, portalul e-sanatate.md și alte instituții de presă.





















