Incident de la Ziua Principatelor Române. George Simion, liderul AUR, care a rămas în Piaţa Unirii din Iaşi, pentru a sărbători Unirea Principatelor Române, deşi autorităţile locale nu au organizat niciun eveniment oficial, a fost stropit cu cerneală în timpul manifestațiilor, scrie Adevărul.ro.
Bărbatul care l-a atacat pe politician a fost ridicat de către jandarmi. „Nu mă supăr şi chiar îi rog pe poliţişti să nu îl amendeze pe individ. Noi îi iubim pe toţi românii”, a transmis George Simion imediat după incident.
Un eveniment similar a avut loc anul trecut tot în Piaţa Unirii, atunci când primarul Mihai Chirica a stropit cu iaurt de către un participant la evenimente. Un protestatar a ieşit din mulţime şi s-a apropiat de primarul Mihai Chirica, aflat în mijlocul mulţimii şi l-a împroşcat cu iaurt, reproşându-i că nu a făcut nimic pentru construirea unei autostrăzi care să lege Moldova de Transilvania şi implicit de Vestul Europei.
Imediat, bărbatul a fost ridicat de către jandarmi, el refuzând să le dea acestora buletinul. Ieşeanul revoltat a fost dus la autospeciala Jandarmeriei şi, cel mai probabil, va fi dus la cea mai apropiată secţie de poliție.
Peste 1.000 de persoane s-au adunat luni dimineaţă, 24 ianuarie 2022, în Piaţa Unirii din Iaşi pentru a sărbători Unirea Principatelor Române, în ciuda deciziei autorităţilor locale, care au spus că nu vor organiza niciun astfel de eveniment în centrul oraşului, din cauza creşterii numărului de infectări cu coronavirus în judeţ. În Piaţa Unirii s-au adunat şi oameni care militează pentru construirea autostrăzilor în zona Moldovei.




























































