Consiliul de Administrație al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a aprobat, în ședință publică, prețurile pentru energia electrică produsă de centralele electrice de termoficare și tarifele pentru energia termică livrată consumatorilor de către titularii de licență pentru producerea, distribuția și furnizarea energiei termice.
Potrivit ANRE, prețurile și tarifele aprobate în conformitate cu prevederile metodologiilor de calculare, se vor aplica începând cu 1 ianuarie 2022.
Prin urmare, ANRE a aprobat prețul reglementat pentru energia electrică furnizată de furnizorul central de energie electrică – S.A. „Energocom” în mărime de 3,24 lei/kWh (fără TVA) sau cu 95 bani/kwh (+41,5%) mai mult decât prețul actual.
Tariful aprobat pentru energia electrică produsă de compania S.A „Termoelectrica” în mărime de 3.35 lei k/Wh fără TVA, iar pentru energia furnizată de S.A.”Furnizarea Energiei Electrice Nord tariful de 3,11 lei/kWh la fel fără TVA.