Între ei și pasageri este doar o mască, care ar trebui să-i protejeze de virus. Vorbim despre taxatorii din troleibuze, care ne-au povestit, astăzi, că, de fapt, nu se simt în siguranță. O problemă cu care se confruntă este faptul că unii pasageri nu vor să îmbrace masca de protecție, iar uneori chiar se comportă agresiv. Datele Regiei Transport Electric arată că, lunar, parcurile de troleibuze din capitală primesc 50 de mii de maști și circa trei tone de dezinfectant.
Transportul public rămâne unul dintre cele mai aglomerate spații, în care orice pasager se poate infecta ușor cu noul tip de coronavirus. Cât despre taxatori, care se protejează doar cu simplă mască medicinală, siguranța lor este pusă mereu în pericol, pe toată durata acestei pandemii.
Am urcat și noi în troleibuzul nr. 22, care era plin cu pasageri. Chiar și așa, unii dintre ei nu purtau mască de protecție, iar alții le țineau sub barbă ori sub nas.
„ - Unde vă este masca de protecție, ea trebuie purtată obligatoriu? - Nu vreau să vorbesc. - Și dumneavoastră la fel? De ce nu o purtați?”
Abia după ce ne-am apropiat de ei, și-au scos măștile de prin buzunare și le-au îmbrăcat. Faptul că unii pasageri ignoră această simplă măsură antipandemică prezintă un pericol, în special, pentru taxatori, care se pot infecta ușor, în caz că pasagerul nonconformist este purtător de virus.
Am urmărit-o pe această doamnă, timp de un minut, timp în care prin mâinile ei au trecut zeci de bilete și bancnote.
Taxatoarea ne-a recunoscut că nu se simte deloc protejată la locul său de muncă.
„Masca nu pot să spun că ajută foarte mult. Nu știi cine este alături de tine. Dezinfectăm mâinile, dar totuși sunt bani, care murdari, trec prin multe mâini.”
„Primim în fiecare zi măști noi. Trei sau patru măști pe zi. Depinde cum lucrăm, dacă jumătate de zi primim mai puțin, dar toată ziua atunci să ne ajungă să le schimbăm la 2 - 3 ore.”
Deși Regia Transport Electric le procură măști, unii taxatori, ca de exemplu această doamnă, preferă să respire prin material. Spune că astfel se simte cu mult mai protejată de virus.
„- Văd că aveți o altfel de mască, nu purtați medicinală? - Acestea fac un pic de umezeală și parcă păr. Eu port una mai simplă. - Cât de des o schimbați? - În fiecare zi, după serviciu acasă o spăl și o calc.”
„Suntem obosiți să purtăm măști în fiecare zi, câte 8 sau 12 ore. E obositor, dar nu avem încotro, trebuie să ne conformăm.”
Prin urmare, pasagerii care nu vor să îmbrace masca de protecție, atunci când urcă în troleibuz, sunt o adevărată provocare pentru taxatori. În toate vehiculele cu care a mers și echipa noastră de filmare, am observat câte cel puțin un pasager fără mască.
„- De ce nu o purtați? - Gata, o pun. - De ce o puneți abia acum. Totuși, taxatorii trebuie și ei protejați.”
„Dacă le fac observații, ei zic că sunt vaccinați și că le este totuna. Sau dacă o pune după ce mă duc eu, el iar scoate masca. La lucru noi nu suntem protejați. Cu mănuși e foarte greu și imposibil de numărat banii. Ai dat un leu în plus acolo, unul aici și vine verificarea hop și nu-i suma.”
Subiectul a fost discutat, ieri, la ședința operativă a serviciilor Primăriei, unde s-a spus că, în ultima perioadă, a crescut numărul taxatorilor cu test pozitiv la COVID-19. Calculele prezentate de Regia Transport Electric arată că, lunar, în parcurile de troleibuz sunt repartizate circa 50 de mii de măști. Totodată, în fiecare lună sunt folosite și trei tone de dezinfectant, pentru suplinirea dozatoarelor din cele peste 300 unități de transport.




























































