Încă o sportivă din Belarus a fugit din țară împreună cu familia sa, din cauză că regimul politic nu i-ar fi dat voie să participe la Jocurile Olimpice de la Beijing. Tatăl acesteia ar fi participat la protestele de pe stradă împotriva dictatorului bielorus, relatează Reuters, citat de digi24. În prezent schioarea și familia acesteia se află în Polonia, de unde speră să continue antrenamentele.
Tatăl ei, Serghei Dolidovici, participant de șapte ori la Olimpiadă, o antrenează și a oferit un interviu prin videoconferință împreună cu fiica sa, marți, pentru Reuters.
Serghei Dolidovici spune că Dariei, în vârstă de 17 ani, nu i-a fost permis să participe la Jocurile Olimpice de Iarnă de la Beijing pentru că el a participat la protestele de stradă din 2020 împotriva lui Aleksandr Lukașenko după fraudarea de către dictatorul bielorus a scrutinului din vara acelui an.
„Dariei i-a fost negat dreptul de a participa la competiții. Nu văd nicio posibilitate de continuare a carierei ei în Belarus. Am putea fi acuzați că am organizat o demonstrație și că am scandat sloganuri de opoziție iar apoi să fim aruncați în închisoare.
„În urmă cu trei luni nu mi-aș fi putut imagina nici măcar într-un coșmar că voi ajunge să-mi părăsesc țara”, a declarat Serghei Dolidovici.
Fuga din Belarus a familiei Dolidovici vine la câteva zile de la începutul Jocurilot Olimpice de iarnă și la ceva vreme de la cea mai recentă controversă în care a fost implicat regimul Lukașenko în competiții sportive – o altă sportivă din Belarus, Kristina Timanovskaia, a fugit din lotul țării la Tokyo, după ce autoritățile de la Minsk au încercat să o întoarcă forțat în țară.
Daria, una dintre cele mai promițătoare schioare fond la juniori a spus, luna trecută, cu Uniunea de Schi a Belarusului i-a deactivat codul FIS, un număr de identificare individual pe care sportivii îl folosesc pentru a participa la competiții organizate de Federația Internațională de Schi.
Conform autorităților bieloruse, codul a fost dezactivat în decembrie, însă nu a fost oferit un motiv pentru care a fost luată măsura.
Până acum, mai mulți sportivi bieloruși au fost încarcerați sau opriți din a participa la evenimente sportive după ce și-au exprimat opoziția față de regim sau s-au alăturat protestelor din 2020.
Reprimarea sportivilor bieloruși, inclusiv încercarea de a o readuce forțat în țară pe Țimanovskaia de la Jocurile Olimpice de la Tokyo, a fost condamnată de comunitatea internațională.





















