Autoritățile din România vor sprijini Republica Moldova în contextul crizei gazelor. Despre asta a comunicat președintele Bursei de Mărfuri din România, Gabriel Purice, într-un interviu exclusiv pentru TV8.
Acesta a precizat că problema nu constă în cantitate, ci mai mult în preț.
„Coridorul Ungheni-Iași este funcțional, însă problema este în preț. Cantități eu zi că se pot rezolva, problema este numai și numai în preț din punctul meu de vedere... La moment nu ar constitui o problemă pentru că așa cum am spus sunt traderii internaționali care au alte culoare deschise, nu vorbesc numai de surse din România care evident pot fi funcționale. Surse eu zic că se găsesc nu ar trebui să fie o problemă, problema este în preț”, a declarat Gabriel Purice.
Totodată, președintele Bursei de Mărfuri din România a precizat că indiferent de criză, atât România cât și comunitatea europeană vor sprijini și vor ajuta Republica Moldova să iasă din impas.
Întrebat dacă există o comunicare în prezent între autoritățile Române și cele din Republica Moldova, referitor la criza gazelor, oficialul a precizat că este convins că există.





















