Trei bărbați au ajuns pe mâna poliției pentru escrocherie. Ei sunt bănuiți că, timp de un an, au reușit să obțină, prin înșelătorie 7,5 milioane de lei de la companii private și persoane fizice.
După șase luni de investigație, oamenii legii au stabilit că pe parcursul anilor 2020-2021, mai multe persoane dintr-o companie au convenit cu administratorii altei companii din Moldova să dobândească ilicit bunurile altor persoane. Astfel, sub pretextul menținerii relațiilor economice de lungă durată și în scopul livrării produselor agricole importate din Ucraina, trei angajați ai acestor companii au cerut și au primit de la mai multe companii și persoane peste 7,5 milioane lei, pretinși „în avans.” Până în ziua de azi, însă, păgubiții nu și-au primit produsele agricole promise.
Oamenii legii au efectuat 13 percheziții în urma cărora au depistat și ridicat telefoane mobile, carduri bancare moldovenești și ucrainene, tehnică de calcul, înscrisuri de ciornă, cartele telefonice, contracte, ștampile – inclusiv ale unor întreprinderi înregistrate în zone off-shore.
Suspecții sunt trei bărbați cu vârsta cuprinsă între 36 și 69 ani.
În continuare, oamenii legii desfășoară acțiuni de urmărire penală și măsuri de investigații pentru acumularea și a altor probe și identificarea altor persoane care au avut de suferit în urma acțiunilor ilegale.



















