Situație jenantă la Chișinău. O ambulanță a fost oprită de poliție în trafic, ca să treacă mai întâi o coloană oficială. S-a întâmplat vineri, 11 februarie. Cazul a scandalizat opinia publică.
„În ambulanță nu se afla niciun pacient, iar echipa de asistență medicală urgentă se întorcea în acel moment de la o solicitare la Substația de Asistență Medicală Urgentă”, a declarat pentru TV8 Vladislava Ceban, purtătoarea de cuvânt a CNAMUP.
Și Poliția a venit astăzi cu precizări legate de această situație. Potrivit oamenilor legii, „coloana oficială era deja antrenată în manevra de traversare a intersecției, iar permiterea deplasării ambulanței ar fi putut crea situație de accident”.
„Potrivit prevederilor Regulamentului Circulației Rutiere al Republicii Moldova, la traversarea intersecțiilor prioritatea îi revine vehiculului care deja este antrenat în manevră”, menționează Poliția.
Oamenii legii dau asigurări că circulația vehiculelor cu regim prioritar s-a desfășurat în conformitate cu normele prestabilite, fără abateri de la Regulamentul Circulației Rutiere, iar conducătorii vehiculelor și agentul de patrulare au procedat corect în vederea asigurarii bunei circulații și evitarea accidentelor.