Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale a lansat programul „Transport Modern”. Un program care va schimba temelia domeniului transporturilor și care va ridica standardele pentru serviciile de transport, spune vicepremierul Andrei Spînu.
Necesitatea de a lansa un asemenea program spune ministru, este argumentată de problemele cu care se confruntă acest domeniu, printre care și calitatea proastă a tehnicii puse în exploatare.
„Peste 40% din transport deja a depășit perioada de exploatare și nu corespunde calității. 40% din transportul pus pe rute are peste 20 de ani de când este exploatat, iar dacă vorbim de cel care are peste 16 ani, atunci vorbim de 80%. Cel puțin așa arată această industrie la moment”, a declarat Andrei Spînu.
Andrei Spînu a prezentat principalele obiective care urmează a fi îndeplinite în cadrul acestui program.
„Obiectivul nostru major este ca oamenii să se simtă confortabil, să ajungă în siguranță și la timp oriunde, astfel:
- Vom lansa un program de susținere a operatorilor pentru înnoirea parcului auto. Vor fi acordate fonduri de sprijin pentru investiții pentru a fi procurate microbuze și autobuze noi și atragerea de fonduri europene și de la alți parteneri externi.
- Vom lansa un program național de combatere a transportului ilicit de pasageri, inclusiv și în domeniul de taxi. Ne propunem ca în martie să fie lansată această campanie.
- Digitalizarea și fiscalizarea domeniului, prin implementarea unui sistem de management integrat în transport. Mă refer la e-bilet, e-GPS și e-routing. Astăzi voi semna ordinul de numire în funcție a unui nou șef adjunct la ANTA, responsabil de digitalizare. Pentru prima dată, ANTA va avea un director adjunct responsabil de digitalizare.
- Modificarea metodologiei de calcul a tarifelor pentru pasageri și serviciile de autogară și liberalizarea prețului pentru anumite rute, în mod special pentru cele de peste 150 km”.
Totodată, Spînu a precizat că urmează a fi modificat Codul transportului rutier, iar rutele vor circula conform unui program stabilit.



















