Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1682: Atac la Kiev, explozie în România și scandal diplomatic. Zelenski dezvăluie ordinul lui Putin

Rusia: Vladimir Putin este în favoarea negocierilor și salută deschiderea președintelui Joe Biden

52011127_403
16 februarie 2022, ora 13:28

Kremlinul a afirmat miercuri, 16 februarie, că preşedintele rus Vladimir Putin este în favoarea negocierilor şi diplomaţiei pentru depăşirea tensiunilor asupra Ucrainei şi că Moscova consideră deschiderea pentru negocieri exprimată de preşedintele american Joe Biden drept "un semnal pozitiv", informează Reuters şi AFP.

Președintele american Joe Biden a declarat marți, 15 februarie, că un atac rusesc asupra Ucrainei „rămâne absolut posibil”, dar că trebuie să fie date alte șanse diplomației.

„Este un lucru pozitiv că SUA şi-au exprimat la rândul lor deschiderea pentru negocieri serioase”, a declarat purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului a salutat apelul lui Joe Biden adresat direct cetăţenilor ruşi, însă a adăugat că ar fi fost mai bine dacă preşedintele american i-ar fi îndemnat pe ucraineni să nu mai tragă unii în alţii, potrivit agerpres.

„Cetăţeni ai Rusiei, nu sunteţi duşmanii noştri”, a spus Joe Biden, asigurând că nici SUA, nici NATO nu constituie o „ameninţare” pentru această ţară.

Potrivit lui Peskov, negocierile care se anunţă vor fi „foarte dificile”. Pentru Rusia, ele ar urma să ducă la o reformare a arhitecturii de securitate europeană rezultată după Războiul Rece. 

„Acesta va fi un lucru foarte dificil, va fi nevoie de multă flexibilitate de ambele părţi, de voinţă politică”, a mai spus Peskov.

Rusia cere să se pună capăt politicii de extindere a NATO, un angajament că nu vor mai fi desfăşurate arme ofensive în apropiere de teritoriul rus şi retragerea infrastructurii NATO şi Europa de Est.

Aceste cereri au fost respinse de Occident, care a propus în schimb negocieri asupra altor subiecte, precum controlul armelor, vizite reciproce la infrastructuri sensibile sau discuţii asupra temerilor ruse în materie de securitate.

SUA şi aliaţii din NATO acuză Rusia că a desfăşurat trupe la graniţa ucraineană pentru a pregăti un nou atac asupra Ucrainei, după anexarea peninsulei Crimeea în 2014, acuzaţie pe care Moscova o neagă. Guvernul SUA a avertizat recent că este posibilă o invazie rusă în Ucraina înainte de încheierea Jocurilor Olimpice de iarnă de la Beijing, pe 20 februarie. Totuşi, miercuri Ministerul Apărării din Rusia a anunţat că unităţile care şi-au încheiat manevrele militare în Crimeea se întorc în cazărmi.

O vizită la stomatolog, care trebuia să fie una obișnuită, a schimbat pentru totdeauna viața unui băiat de 8 ani. Au urmat 15 ani de suferință, paralizie și luptă pentru viață, pe care, în cele din urmă, a pierdut-o. - Ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic? - Unde au fost greșelile și cine trebuia să răspundă? - De ce a fost nevoie de un verdict al CEDO pentru ca acest caz să primească un răspuns? La AMPRENTE, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
O vizită la stomatolog, care trebuia să fie una obișnuită, a schimbat pentru totdeauna viața unui băiat de 8 ani. Au urmat 15 ani de suferință, paralizie și luptă pentru viață, pe care, în cele din urmă, a pierdut-o. Ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic? Unde au fost greșelile și cine trebuia să răspundă? De ce a fost nevoie de un verdict al CEDO pentru ca acest caz să primească un răspuns? La AMPRENTE, sâmbătă, ora 20:00, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
Un caz cutremurător readuce în atenție problema violenței în familie și a protecției victimelor. Au existat semnale de alarmă. Au existat instituții care trebuiau să intervină. Unde s-a rupt însă lanțul protecției? Ce nu a funcționat? Cine trebuia să prevină tragedia? Și, mai ales, ce trebuie schimbat pentru ca o asemenea dramă să nu se repete? La AMPRENTE, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
Doi copii au fost loviți violent pe o trecere de pietoni, la Strășeni. Unul dintre ei și-a pierdut viața. Celălalt a supraviețuit, dar luptă în continuare cu urmările cumplite ale accidentului. Cine poartă responsabilitatea pentru această tragedie? Unde au fost autoritățile și ce au făcut pentru a preveni astfel de tragedii? Și, mai ales, ce trebuie schimbat pentru ca viețile oamenilor să nu mai fie puse în pericol? Răspunsurile le aflați în prima ediție a emisiunii „Amprente”.
Amprente
Amprente
O nouă emisiune la TV8 despre destine și evenimente care lasă urme. Aducem în prim-plan mărturii care ridică întrebări importante. Insistăm pe răspunsuri și soluții reale. Dacă aveți o istorie care trebuie spusă, scrieți-ne pe pagina de Facebook Amprente sau pe adresa redactia@tv8.md.

/INFOGRAFIC/ Harta tuturor dronelor și rachetelor găsite în Moldova după atacurile Rusiei în Ucraina
/INFOGRAFIC/ Harta tuturor dronelor și rachetelor găsite în Moldova după atacurile Rusiei în Ucraina
/VIDEO/ Compensațiile la căldură ar putea fi majorate, dar criteriile vor fi înăsprite. Ministra Muncii: „Înțeleg îngrijorarea”
/VIDEO/ Compensațiile la căldură ar putea fi majorate, dar criteriile vor fi înăsprite. Ministra Muncii: „Înțeleg îngrijorarea”
/VIDEO/ Accident grav la Telenești: O persoană a murit, iar alte două au ajuns la spital
/VIDEO/ Accident grav la Telenești: O persoană a murit, iar alte două au ajuns la spital
/PROMO/ AMPRENTE: Copile exploatate online. Cine răspunde pentru imaginile intime pe Internet - aflăm sâmbătă, ora 20:00
/PROMO/ AMPRENTE: Copile exploatate online. Cine răspunde pentru imaginile intime pe Internet - aflăm sâmbătă, ora 20:00
/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1681: Notă de protest, apogeu pe front și dronă în premieră. Estonia interzice tranzitul grâului rus
/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1681: Notă de protest, apogeu pe front și dronă în premieră. Estonia interzice tranzitul grâului rus

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente