Bărbatul care și-ar fi ucis în bătaie concubina va petrece următoarele 30 de zile după gratii. Escortat în fața instanței, inculpatul, în vârstă de 45 de ani, a refuzat să facă declarații pentru jurnaliști. Procurorul susține că dispune de probe suficiente, pentru a-i demonstra vinovăția. De partea cealaltă, avocatul a declarat că individul pledează nevinovat.
"Vă recunoașteți vina, de ce v-ați omorât soția?"
Încătușat și dus pe sus de polițiști, inculpatul în vârstă de 45 de ani, care acum câteva zile și-ar fi bătut concubina pâna la moarte, a refuzat să comenteze acuzațiile. Acesta nu a scos niciun cuvând nici după ședința de judecată.
"De ce ați bătut-o?"
"I se incriminează săvârșirea infracțiunii de violență în familie soldată cu deces. La moment, bănuitul nu recunoaște bănuiala."
Totodată, acuzatorul și-a argumentat demersul de aplicare a măsurii preventive și susține că dispune de probe suficiente pentru a-i demonstra vinovăția.
"Este o infraсțiune deosebit de gravă. Învinuitul poate influența atât martorii cât și mersul anchetei, de asta am și solicitat aplicarea arestului."
De partea cealaltă, avocatul a declarat că învinuitul nu i-a aplicat lovituri concubinei sale:
"Nu i-a aplicat lovituri. Dânsa ducea cumva un mod de viață vulnerabil era uneori și agresivă se mai bătea și în stradă, consuma băuturi alcoolice într-un mod abuziv."
Nenorocirea s-a produs duminica trecută. Individul ar fi bătut-o pe femeie până la moarte, în urma unui conflict. Cel care a sunat la poliție a fost un vecin.
Acesta le-a spus oamenilor legii că a intrat în locuința celor doi concubini, după ce a văzut că ușa este deschisă. Bărbatul a descoperit-o pe femeie decedată. Victima avea multiple leziuni pe întreaga suprafață a corpului.
"Am încercat să discutăm cu vecinii bărbatului, acuzat acum de omor, în încercarea de a afla dacă au observat, la cuplul respectiv, episoade de violență în familie. Deși am bătut pe la porți, nu am găsit pe nimeni care să ne vorbească."
Dacă va fi găsit vinovat, individul riscă până la 15 ani de închisoare. Potrivit poliției, pe parcursul anului trecut, s-au înregistrat 23 de cazuri de violență în familie, soldate cu deces, iar de la începutul acestui an, au avut loc 3 astfel de cazuri.



















