A mers în câmp pentru lucrări agricole obișnuite, dar a trăit șocul vieții lui. Un agricultor din Dișcova a găsit un obuz în timp ce-și prelucra terenul.
S-a întâmplat în dimineața zilei de sâmbătă, 19 februarie. Bărbatul a sunat imediat la poliție. Imediat la fața locului s-a deplasat echipa 112 pentru a asigura paza obiectivului și securitatea cetățenilor care locuiesc în preajmă, până la sosirea geniștilor care vor dezamorsa obuzul.
Se presupune că obuzul, în stare de coroziune, este de pe timpul celui de-al Doilea Război Mondial și prezintă un pericol sporit de explozie.



















