Pentru ultimele 24 de ore, Ministerul Sănătății raportează alte 970 de cazuri noi de infectare cu COVID-19. În această perioadă au fost efectuate 8 687 de teste, dintre care 5 852 de teste rapide.
Din numărul total de cazuri, 54 au fost înregistrate în rândul lucrătorilor medicali. Este vorba despre 15 medici, 27 de asistenți medicali și 12 angajați auxiliari. Astfel bilanțul cazurilor de COVID-19 în țara noastră a ajuns la 497 946.
În total, în instituțiile medico-sanitare spitalicești sunt internate 1 430 de persoane confirmate cu infecția COVID-19, dintre care 142 în stare extrem de gravă și șapte pacienți sunt supuși ventilării mecanice.
Alte 1 900 de persoane au fost vindecate. În tratament la domiciliu cu forme ușoare și moderate de COVID-19 se află 10 267 de persoane, iar 12 662 sunt sub supraveghere la domiciliu.
Totodată, au fost raportate alte 21 de decese provocate de COVID-19.



















