Vladimir Putin nu ar fi ales întâmplător data de 22 februarie, pentru a intra cu tancurile în regiunile din zona Donbas, Donețk și Lugansk, informează mediafax.
„Data aleasă pentru această încălcare nu este întâmplătoare. La 22 februarie se împlinesc 8 ani de la expulzarea fostului președinte Ianukovici din Parlamentul ucrainean și de la victoria democrației.
Ca și cum pauza s-ar fi terminat pentru Putin, așa cum, să spunem, s-a sfârșit jocul democratic pentru Ucraina. Chiar a avut în minte această dată foarte clar”, este declarația lui Joseph Borrell, Înalt Reprezentant pentru politica externă a UE, la finalul Consiliului informal de la Paris.
În acest timp, Ucraina se pregătește de ce poate fi mai rău. A început să înroleze rezerviști în armată cu vârsta cuprinsă între 18 și 60 de ani.
Anunțul a fost făcut într-un mesaj al Statului Major al Forțelor Armate ucrainene, după ce președintele Vladimir Zelenski a semnat decretul, a anunțat agenția Tass.




































