Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1683: Explozii în Moldova, alertă NATO și pod bombardat la Kiev. „Putin ridică miza”

Kaufland Moldova publică prima Broșură de responsabilitate socială ce arată impactul companiei în comunitate (P)

vizual 1200x720_1
24 februarie 2022, ora 08:31

Kaufland Moldova anunță publicarea primei Broșuri de responsabilitate socială, în care prezintă realizările companiei și impactul activității sale în anul financiar 2020 (01.03.2020 - 29.02.2021). Broșura are ca referințe cele mai importante standarde internaționale de raportare - Global Reporting Initiative (GRI) și prezintă indicatorii de performanță non-financiară, relevanți pentru activitatea companiei. În acest fel, în mod transparent, Kaufland Moldova oferă acces public la informație pentru toți partenerii. 

Compania sprijină economia locală, prin încurajarea achizițiilor de la producătorii și furnizorii locali, prin promovarea de practici transparente și responsabile în relațiile cu partenerii de afaceri, prin susținerea și grija acordată angajaților, dar și prin contribuția pe care o aduce la creșterea gradului de conștientizare a temelor precum consumul responsabil, grija față de mediu și susținerea comunităților locale. Rezultatele acestor acțiuni au fost cuprinse și analizate în prima broșură de responsabilitate socială, alături de o serie de obiective asumate pentru următorul an financiar.

,,Kaufland Moldova este o organizație deschisă, transparentă, al cărei obiectiv este să depășească cele mai bune practici existente și să creeze noi precedente de calitate pe piețele unde activează. Sustenabilitatea este parte integrantă din modelul nostru de business, din acest motiv luăm decizii cântărind cu atenție impactul nostru asupra mediului înconjurător, asupra comunităților în care ne desfășurăm activitatea, asupra lanțului de furnizori, a clienților și angajaților noștri. Broșura de sustenabilitate este un prim pas pentru a susține această călătorie comună către un viitor mai bun, pentru noi și pentru generațiile următoare”, declară Cristina Aramă, PR Manager Kaufland Moldova. 

Rezultatele cheie ale activității Kaufland Moldova pentru anul financiar 2020 (01.03.2020 – 29.02.2021)

Peste 658 milioane MDL a investit compania în Republica Moldova, în 2020, pentru a putea oferi locuitorilor cea mai modernă experiență de cumpărături;

Peste 72,9 milioane MDL reprezintă valoarea taxelor și impozitelor achitate la stat;

Peste 3700 de articole de la producătorii și furnizorii locali se regăsesc pe rafturile magazinelor Kaufland. Procesul de listare a produselor fiind unul continuu; 

69,5% din valoarea achizițiilor, produse și servicii, sunt de la furnizorii locali; 

651 de persoane au fost angajate în companie la data de 28.02.2020; 

Compania sprijină egalitatea de gen: de exemplu, 22% din funcțiile de management sunt ocupate de către femei.  La nivel general, compania a fost fomată din 27,6% bărbați și 71,4% femei;

Compania oferă angajaților asigurare de sănătate, zile de concediu de odihnă în plus, oportunități de dezvoltare profesională, tichete de reduceri și alte beneficii;

Kaufland este un susținător activ al comunităților locale

Kaufland a investit în 2020 peste 4,8 milioane MDL în comunitate, prin proiectele derulate împreună cu ONG-urile partenere, în cauze sociale, sănătate, educație, cultură și mediul înconjurător. Fiind un an plin de provocări, în contextul pandemiei COVID-19, am redirecționat 3,6 milioane MDL către ONG-uri și proiecte ce au venit în sprijinul eroilor din prima linie și a grupurilor vulnerabile. De asemenea, peste 5 milioane MDL au fost investiți pentru implementarea măsurilor de protecție și prevenire în magazine și sediul central. 

Protecția mediului este un subiect important pentru Kaufland. Peste 551 de tone de deșeuri din operațiunile din activitatea noastră au fost reciclate în 2020, dintre care plastic, ambalaje, baterii, ulei de gătit, hârtie etc.

Raportul face parte dintr-un amplu proces de investiții în sustenabilitate, demarat de companie. 

Versiunea completă a Broșurii de Sustenabilitate este disponibilă pe site-ul https://despre.kaufland.md/ro/responsabilitate/sustenabilitate.html 

Despre Kaufland Moldova

Kaufland se numără printre cele mai mari companii de retail din Europa, cu 1.300 de magazine în 8 țări, 132.000 de angajați și o rețea de 6 magazine în Republica Moldova. Asumarea responsabilității ecologice și sociale este un aspect esențial al politicii corporative Kaufland. Compania crede în ideea că lumea poate fi un loc mai bun prin implicarea fiecăruia. De aceea, în 2018, Kaufland a dezvoltat platforma „Implicarea face diferența”, sub umbrela căreia sunt comunicate toate acțiunile de responsabilitate socială. Cea mai mare parte a proiectelor CSR ale companiei sunt desfășurate în parteneriat cu asociații nonguvernamentale regionale sau naționale și urmăresc implementarea de programe sociale complexe ce se adresează unor grupuri mari de beneficiari. Pentru mai multe detalii vizitați www.kaufland.md.

(P) Acest material este un articol comercial și nu prezintă punctul de vedere al redacției TV8. Instituția nu poartă responsabilitate pentru conținutul textului de mai sus.

O vizită la stomatolog, care trebuia să fie una obișnuită, a schimbat pentru totdeauna viața unui băiat de 8 ani. Au urmat 15 ani de suferință, paralizie și luptă pentru viață, pe care, în cele din urmă, a pierdut-o. - Ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic? - Unde au fost greșelile și cine trebuia să răspundă? - De ce a fost nevoie de un verdict al CEDO pentru ca acest caz să primească un răspuns? La AMPRENTE, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
O vizită la stomatolog, care trebuia să fie una obișnuită, a schimbat pentru totdeauna viața unui băiat de 8 ani. Au urmat 15 ani de suferință, paralizie și luptă pentru viață, pe care, în cele din urmă, a pierdut-o. Ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic? Unde au fost greșelile și cine trebuia să răspundă? De ce a fost nevoie de un verdict al CEDO pentru ca acest caz să primească un răspuns? La AMPRENTE, sâmbătă, ora 20:00, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
Un caz cutremurător readuce în atenție problema violenței în familie și a protecției victimelor. Au existat semnale de alarmă. Au existat instituții care trebuiau să intervină. Unde s-a rupt însă lanțul protecției? Ce nu a funcționat? Cine trebuia să prevină tragedia? Și, mai ales, ce trebuie schimbat pentru ca o asemenea dramă să nu se repete? La AMPRENTE, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
Doi copii au fost loviți violent pe o trecere de pietoni, la Strășeni. Unul dintre ei și-a pierdut viața. Celălalt a supraviețuit, dar luptă în continuare cu urmările cumplite ale accidentului. Cine poartă responsabilitatea pentru această tragedie? Unde au fost autoritățile și ce au făcut pentru a preveni astfel de tragedii? Și, mai ales, ce trebuie schimbat pentru ca viețile oamenilor să nu mai fie puse în pericol? Răspunsurile le aflați în prima ediție a emisiunii „Amprente”.
Amprente
Amprente
O nouă emisiune la TV8 despre destine și evenimente care lasă urme. Aducem în prim-plan mărturii care ridică întrebări importante. Insistăm pe răspunsuri și soluții reale. Dacă aveți o istorie care trebuie spusă, scrieți-ne pe pagina de Facebook Amprente sau pe adresa redactia@tv8.md.

Polița RCA se scumpește din 4 octombrie: Ce categorii de șoferi vor plăti cel mai mult
Polița RCA se scumpește din 4 octombrie: Ce categorii de șoferi vor plăti cel mai mult
/PROMO/ AMPRENTE: Copile exploatate online. Cine răspunde pentru imaginile intime pe Internet - aflăm astăzi, ora 20:00
/PROMO/ AMPRENTE: Copile exploatate online. Cine răspunde pentru imaginile intime pe Internet - aflăm astăzi, ora 20:00
Surprize și premiere în Liga Națiunilor: Olanda a tremurat în Grecia, iar Portugalia a făcut spectacol fără Ronaldo
Surprize și premiere în Liga Națiunilor: Olanda a tremurat în Grecia, iar Portugalia a făcut spectacol fără Ronaldo
/EXCLUSIV/ Cutia Neagră PLUS: Milionul „ascuns” al directorilor la stat. Episodul Poșta Moldovei
/EXCLUSIV/ Cutia Neagră PLUS: Milionul „ascuns” al directorilor la stat. Episodul Poșta Moldovei
/VIDEO/ Cei care primesc compensații pe nedrept pot fi denunțați: Ministerul Muncii va verifica sesizările cetățenilor
/VIDEO/ Cei care primesc compensații pe nedrept pot fi denunțați: Ministerul Muncii va verifica sesizările cetățenilor

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente