Fostul preşedinte al Ucrainei, Petro Poroşenko, a declarat că „astăzi este o zi tragică”, însă Ucraina va triumfa. El a făcut aceste declaraţii în faţa Parlamentului ucrainean, de la Kiev, unde membrii legislativului participă la discuţii de criză, notează rador.ro
Poroşenko – preşedinte al Ucrainei în perioada 2014 – 2019 l-a comparat pe preşedintele rus, Vladimir Putin, cu un Hitler al vremurilor moderne. Situaţia din parlamentul Ucrainei este tensionată şi este posibil ca în interior să se afle persoane înarmate, a declarat pentru BBC un jurnalist ucrainean aflat în clădire.





















