Incertitudine și nemulțumire, astăzi, la aeroportul Internațional Chișinău, după ce autoritățile au decis închiderea spațiului aerian până pe 4 martie. Zeci de zboruri au fost suspendate, iar oamenii au fost nevoiți, fie să facă cale întoarsă, fie să găsească mijloace alternative de a ajunge la destinație. În apropierea aeroportului, am găsit și un autocar, care pleca spre Cernăuți, pentru a transporta cetățenii ucraineni, care au aterizat la Chișinău și care încearcă să ajungă acasă.
După ce Republica Moldova și-a închis spațiul aerian și toate zborurile au fost suspendate, unii oameni încearcă cu disperare să ajungă la destinație. Puțini dintre ei s-au conformat situației, în timp ce majoritatea s-a panicat și a pornit în căutarea unor soluții, pentru a putea pleca peste hotare, acolo unde spun că-i așteaptă familiile, casa și locurile de muncă.
„Trebuie să ne ducem în Italia, Mâine sunt la muncă. Am venit acum o săptămână pentru mama mea, că e bolnavă, și mă gândeam să nu se treacă din viață.”
(musca)
„Eu sunt disperată acum. Eu am familie acolo. Nu știu, sunt disperată și gata. Sunt de mulți ani acolo, am și casă, apartament, am de plătit creditul. N-am idee.
„Numaidecât îmi trebuie. Eu am lăsat acolo copiii, lucrul și nu am cu ce mă duce acum. Ne-au întors pe toți înapoi.”
„ - Ne-au trimis înapoi, ne-au anulat zborul. - Și ce veți face acum? - Nu știm ce să facem. - Căutați să mergeți cu altceva? - Da, căutăm să mergem cu altceva, avem contract, suntem la lucru.”
„- Noi trebuie să ajungem acasă. Plecăm spre Moscova și vrem acasă. Nu astăzi, mâine, vom aștepta, vom sta la rude.”
(text) În apropierea aeroportului, am găsit și un autocar, care pleca spre Cernăuți. Oamenii au avut zbor până la Chișinău, iar de aici vor să ajungă acasă, în Ucraina. Războiul care a început ne-au spus că nu-i sperie și că oricum vor pleca, pentru că acolo le este familia.
„ - Am fost contactați ca transportatori, am fost anunțați de la aeroport am încărcat lumea și mergem spre Cernăuți. - Nu vă e frică să mergeți spre acea zonă? - Acolo e liniște și cred că va fi până ajung acolo și până mă întorc.”
Acolo este mama mea, copiii și nepoții. Eu merg acasă, la familia mea. Și indiferent ce se întâmplă acolo, eu merg la familie. Cum pot să rămân în țară străină și să urmăresc totul dintr-o parte?
Nu ne temem de nimeni și de nimic. Noi n-o să cedăm Ucraina nimănui. Totul o să fie bine...Noi am fost în altă țară și am aterizat aici. Iar scopul nostru acum este să ajungem acasă. Asta este situația. Dar să rămânem în țara voastră, din cont propriu, așa cum ni s-a spus, este absurd.
Spațiul aerian al Republicii Moldova a fost declarat drept unul cu risc sporit pentru aviația civilă. Drept urmare, a fost închis, astăzi, începând cu ora 12. O companie aeriană a anunțat că acesta va fi închis până pe 4 martie.



















