Între timp numărul refugiaților de la Moldexpo s-a triplat. Astăzi, acolo fiind înregistrate peste trei sute de persoane. Mulți dintre ei spun că nu vor să se rețină mult timp la noi în țară și că de fapt se îndreaptă spre statele Uniunii Europene, acolo unde speră să găsească un adăpost mai sigur. Alții, dimpotrivă, se zbat să ajungă acasă, unde le-au rămas persoanele dragi.
Pentru acești oameni, care au decis să fugă de groaza și urgia de la ei din țară, centrul de la „Moldexpo” a devenit în aceste zile... o adevărată casă. Sau un loc liniștit unde pot să doarmă câteva zile, înainte de a porni din nou la drum.
Pentru că mulți dintre ei ne-au spus că vor să se îndrepte spre țările europene, acolo unde cred ei că vor găsi liniște și un adăpost.
Este și cazul familiei lui Evghenii, care a venit împreună cu mama și cei 11 frați și surori ai lui de la Zatoka. Băiatul ne-a spus că el și familia sa vor să ajungă în Germania.
La 18 ani ai săi, tânărul a preluat deja responsabilitățile tatălui său, care a rămas să lupte în Ucraina. Tânărul spune că nu va uita niciodată momentele de haos și panică prin care a trecut.
"Din păcate, acolo au fost bombardamente puternice. Copiii s-au speriat, în jur erau multe baze militare. A fost o lovitură puternică, noi toți ne-am speriat și ne-am strâns repede lucrurile, și am plecat".
În timp ce mulți au fugit din țară, alții își doresc să ajungă înapoi în Ucraina. Aceștia veneau dintr-o călătorie și se îndreptau spre casă când au început luptele militare, însă au rămas blocați în Republica Moldova din cauza închiderii spațiului aerian. Unii ne-au spus că se zbat să meargă acasă pentru a-și putea proteja familiile.
Noaptea trecută au venit multe mame cu copii. Deși sunt încă mici, aceștia au trăit deja drama războiului și sunt fericiți că acum se află în siguranță și se pot juca liniștiți.
Poveștile cutremurătoare i-au impresionat pe mai mulți tineri, care au decis să vină și să ofere o mână de ajutor refugiaților.
„Noi ne-am divizat. O parte din voluntari împart hrana, o parte împart hainele. Și deja întrebăm refugiații de ce au nevoie. Cineva poate să aibă nevoie de scutece, copiii spun că vor dulciuri, jucării, și cam atât. Este mult de muncă, dar până ce, este totul sub control”, a declarat o voluntară.
Le oferă ajutor și pentru perfectarea actelor, în caz de necesitate.
La primele ore ale dimineții, la Moldexpo erau cazați aproximativ 300 de refugiați, în timp ce acolo pot fi cazate în jur de 500 de persoane.
De asemenea, ministrul Muncii și Protecției Sociale, Marcel Spătari a anunțat că sunt spații suplimentare și în alte locuri.
Pe de altă parte, Primăria și Ministerul Finanțelor au anunțat că au fost deschise conturi pentru donații bănești.
Abonează-te la pagina de Telegram TV8.md pentru a fi la curent: https://t.me/tv8md



















