Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, îndeamnă la soluționarea conflictului ruso-ucrainean pe calea dialogului. „Astăzi, pacea e prioritatea”, a spus Sandu într-un briefing de presă.
„Realitatea în care ne-am trezit în 24 februarie ne-a schimbat planurile de viață. Fără pace, nu putem avea dezvoltare, nu putem construi un viitor prosper și liniștit”, a declarat șefa statului.
Maia Sandu a mai precizat că a vorbit în ultimele zile cu numeroși oficiali europeni și lideri mondiali, care apreciază eforturile țării noastre de a sprijini umanitar Ucraina și sunt gata să ne sprijine inclusiv dreptul nostru, al cetățenilor R. Moldova, de a ne decide singuri soarta.
„Vom continua eforturile de a ancora R. Moldova în spațiul valoric european”, a punctat președinta țării.
Președinta a mai lăudat mobilizarea de care au dat dovadă cetățenii moldoveni, în gestionarea crizei refugiaților și a mulțumit angajaților din instituțiile statului, implicate în acest proces.
Potrivit Maiei Sandu, de la declanșarea conflictului din țara vecină, peste 70 de mii de ucraineni au trecut hotarul cu Republica Moldova.



















