Munte de blindate rusești, zdrobite după luptele din Bucia, Kiev. Orășelul a fost scena unor lupte dure în ultimele zile, în contextul tentativei forțelor ruse de a avansa spre capitala Ucrainei, notează libertatea.
O fotografie cu urmările confruntărilor armate din Bucia, un orășel de lângă Kiev, aflat în vestul capitalei, a fost publicată pe pagina Forțelor Armate Ucrainene.
„Orașul Bucia, regiunea Kiev. Nu este o primire ospitalieră a oaspeților neinvitați din Rusia”, precizează explicația foto.
Imaginea a fost publicată și de canalul Nexta și s-a viralizat între timp pe rețelele sociale. Este neclar când anume a fost surprinsă, în condițiile în care lupta pentru Bucha se poartă de mai multe zile.
Bucha a fost scena unor lupte cumplite în ultimele zile, iar autoritățile ucrainene au anunțat că încă mențin controlul asupra zonei.
Un clip video al Reuters surprinde o parte din urmările confruntărilor soldate cu mulți morți și răniți.
Pe 28 martie, primarul orașului posta la rândul său imagini care arătau urmările luptelor. „Vom reconstrui orașul, mai frumos”, a promis el.
Abonează-te la pagina de Telegram TV8.md pentru a fi la curent: https://t.me/tv8md





















