Atacurile rusești asupra regiunii Harkiv au ucis 34 de civili, în timp ce alți 285 - între care 10 copii - au fost răniți până joi dimineață, potrivit serviciului de urgență din Ucraina, notează hotnews.
„Inamicul a continuat să lovească cartiere rezidențiale și așezări întregi cu bombele sale, cu obuzele și grenadele propulsate de rachete”, a anunțat joi, pe pagina sa de Facebook, Serviciul de Stat de Urgență (SES) al Ucrainei.

Câteva zeci de incendii au fost provocate de muniția care a pătruns în case și clădiri administrative, a adăugat acesta.
SES a enumerat o serie de atacuri care au avut loc în regiune miercuri, cu clădiri rezidențiale, administrative și de birouri distruse. Trei persoane ar fi fost ucise într-un garaj.

Trupele ruse au ajuns joi în centrul portului ucrainean Herson, prima realizare majoră a invaziei declanșate joia trecută, iar în capitala Kiev și în alte orașe mari, forțele de ocupație au continuat bombardamentele nimicitoare, fără mișcări semnificative de trupe, probabil din cauza problemelor logistice. O delegație ucraineană a plecat pentru o a doua rundă de discuții cu oficialii ruși privind încetarea focului.





















