Ministerul Apărării din Republica Moldova neagă informația lansată în public de un deputat din Rada de la Kiev precum că autoritățile de la Chișinău ar urma să anunțe mobilizare generală.
„În urma ultimelor zvonuri apărute pe anumite canale Telegram, reiterăm următoarea informație - NU există nicio premiză pentru ca Republica Moldova să fie implicată militar sau să fie supusă unui risc”, se menționează într-un comunicat de la Ministerul Apărării.
„În Moldova nu este stare de asediu și nu s-a dat ordin de mobilizare. Conform Constituției, Moldova este o țară neutră din punct de vedere militar”, se mai arată în nota informativă.
Menționăm că zvonul potrivit căruia, președinta Maia Sandu urmează să anunțe săptămâna viitoare mobilizare generală, a fost distribuit de deputatul ucrainean Alexei Goncearenko, pe Telegram. Câteva ore mai târziu, acesta a venit cu o precizare, menționând că acest lucru este, totuși, puțin probabil.
Abonează-te la pagina de Telegram TV8.md pentru a fi la curent: https://t.me/tv8



















