Josep Borrell, Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru Afaceri Externe și Politica de Securitate, a declarat luni, 7 martie, că Uniunea Europeană trebuie să se pregătească pentru sosirea a cinci milioane de refugiați din Ucraina, notează mediafax.
„Trebuie să fim pregătiți să primim cinci milioane de oameni. Știm că în timpul crizei din Siria din anii 2015-2016, care a fost criza migranților în Europa, vorbeam despre aproximativ 1,5 milioane de oameni, acum vor fi mai mulți”, a declarat Borrell.
Diplomatul european a mai spus că UE nu trebuie să se mobilizeze doar pentru a acorda ajutor umanitar, dar și pentru a aloca resurse țărilor care au granițe cu Ucraina prin care intrp refugiați.
Duminică, 6 martie, Filippo Grandi, unul dintre reprezentanții ONU pe probleme de refugiați, a declarat că peste 1,5 milioane de refugiați din Ucraina au trecut țările vecine în 10 zile și a descris situația drept „cea mai rapidă creștere a unei crize a refugiaților de la sfârșitul celui de-al doilea Război Mondial”.





















