Se anunță reguli noi pentru bicicliști! Ministerul de Interne vrea să-i impună să poarte vestă reflectorizantă și casca de protecție. O altă prevedere discutată este ca aceștia să circule doar pe străzile unde limita de viteză este de 50 de kilometri pe oră. Aceste aspecte au trezit nemulțumiri în tabăra proprietarilor de biciclete. Câțiva dintre ei, s-au adunat în fața ministerului ca să protesteze. În cele din urmă, a fost organizată o întâlnire. S-a ajuns la concluzia că proiectul de lege va mai fi dezbătut o dată, până a ajunge pe masa deputaților.
Gheorghe Erlache este printre primii bicicliști, care au ajuns în fața Ministerului Afacerilor Interne. Și-a dat întâlnire cu colegii săi aici pentru că sunt nemulțumiți de noul proiect de lege elaborat de minister. Cel mai mult este indignat de faptul că, potrivit prevederilor, bicicliștii nu vor putea ieși pe drumuri unde limita de viteză este mai mare de 50 de km la oră. Cum ar fi în afara orașelor și a localităților.
„Este pur neprofesionalism. Au intenția de a face drumurile mai sigure, dar sunt orbi la cum asta se întâmplă de fapt.”
O altă regulă nouă este că vesta reflectorizantă și casca de protecție ar putea deveni obligatorii pentru cei care circulă cu bicicleta.
„Acești oameni care modifică legea, eu sunt sigur, că au văzut bicicleta doar pe fotografii. Ei nu merg cu bicicleta și nu merg prin oraș, pe când noi circulăm zilnic. Noi nu avem benzi pentru bicicliști și circulăm pe carosabil, dar alte mijloace de transport cu noi nu se iau în considerație.”
„Asta e absurd și o prostie. O fac în loc ca să amenajeze benzi pentru bicicliști prin Moldova, care este o țară mică și se poate de făcut să fie comod pentru toți. ”
Unii ne-au spus că au elaborat propriul proiect de lege încă în 2019, care a fost discutat cu fosta conducere a ministerului de Interne, doar că din acel document practic nu a mai rămas nimic.
„ Acum acel document care a fost publicat pe particip.gov.md a rămas numai momentul cu vestele reflectorizante sau elemente reflectorizante pentru timp de noapte sau atunci când vizibilitatea este scăzută.”
După ce bicicliștii și-au expus revolta pe rețele sociale, în după amiaza zilei de ieri, aceștia au fost invitați la discuții, la sediul Inspectoratului General al Poliției. Responsabilii de la Ministerul de Interne declară că vor să securizeze traficul și că proiectul va mai fi discutat încă o dată.
„La etapele de dezbateri am întâmpinat neclarități între asociații. S-a primit să astăzi s-a luat decizia în favoarea siguranței traficului rutier. Ceea ce și-a asumat MAI-ul. Am primit un feedback că sunt deranjați cicliștii”, a precizat Daniel Mazepa, purtătorul de cuvânt al MAI.
După ce va fi modificat, proiectul de lege urmează să fie propus spre aprobare în Parlament. Potrivit datelor oferite de MAI, în ultimii patru ani, 40 de bicicliști au murit fiind implicați în accidente rutiere. Totodată, tot în această perioadă, pentru că nu au fost observați de șoferi sau au făcut virări periculoase, aproximativ 300 de persoane cu bicicleta au fost rănite.
Abonează-te la pagina de Telegram TV8.md pentru a fi la curent: t.me/tv8md


























































