Aproximativ jumătate de milion de euro au fost cheltuiți pentru realizarea filmului „Carbon”. Declarația a fost făcută de regizorul filmului, Ion Borș, în cadrul emisiunii „Iubește viața” de la TV8. Potrivit acestuia, filmările producției au fost dificile din cauza pandemiei de COVID-19.
„Bugetul încă nu a ajuns la final, mai avem cheltuieli și pentru promovare. Dar în linii generale depășește 500 mii de euro. Producția a fost foarte dificilă, am avut de filmat toată Moldova pe timp de pandemie. Multe locuri nu erau accesibile, dar am avut foarte mare noroc că toate instituțiile publice au fost destul de deschise și ne-au ajutat: Inspectoratul de Poliție, Ministerul Afacerilor Interne, Armata Națională”, a spus regizorul.
Ion Borș a relatat că așteaptă cu nerăbdare să vadă care va fi reacția publicului din țara noastră.
„Nu ne-am creat așteptări și nu ne-am pus speranțe să fie cel mai bun. Dar feedbackul pe care îl avem este pozitiv și bun, ne confirmă și festivalurile internaționale la care participăm. Nu ne rămâne decât să așteptăm reacția publicului de acasă. Biletele se vând, mai sunt câteva locuri”, a spus Borș.
Filmul CARBON, a cărui acțiune are loc în Moldova anului 1992, în nemijlocita apropiere de zonele „fierbinți” ale conflictului de pe Nistru, povestește istoria unui tânăr tractorist, Dima, care pornește într-o aventură absurdă, plină de situații penibile în care eroul se ciocnește de indiferența, goana după profit și prostia oamenilor care îl înconjoară. Din toată această poveste, Dima învață un lucru important –„să fie om!”, o lecție care, în cele din urmă, reușește să îi schimbe viața.
Din distribuție mai fac parte actorul român Ion Vântu, originar din Cernăuți, Igor Caras-Romanov, Adriana Bîtcă, Constantin Haret și Ion Coșeru.
Menționăm că, filmul Carbon, în regia lui Ion Borș, a fost înaintat de comitetului de selecție din Republica Moldova pentru premiile Oscar 2023, la categoria „Cel mai bun film străin”. Decizia a fost luată chiar în ziua în care a avut loc premiera mondială a filmului, CARBON fiind proiectat în cadrul Festivalului Internațional de Film de la San Sebastian.
Premiera națională a filmului „CARBON” va avea loc pe 4 octombrie la Palatul Național „Nicolae Sulac”. Începând cu 6 octombrie, CARBON va fi proiectat în sălile de cinema.





























































