Războiul din Ucraina distruge suflete și vieți nevinovate. În fiecare zi, sute de oameni vin la noi în țară, căutând un loc liniștit, în care să nu se mai audă explozii. În continuare, aflați povestea a trei femei: bunică, mamă și fiică. Inițial, ele intenționau să rămână în Ucraina, ca să ajute. Peste 10 zile au înțeles, însă, că este peste puterile lor să reziste la coșmarul din jur.
„Acest război a făcut deja un mare dezastru în țara noastră.”
„Asta-i coșmar!”
„Foarte mulți oameni s-au risipit deja prin toată lumea.”
Trei generații: bunica, mama și fiica au lăsat tot ce au agonisit o viață întreagă și au fugit din calea războiului.
Pe 24 februarie, anul 2022, în casa mea, în țara mea, în Ucraina mea, a început războiul.
„Trăiam o viață liniștită, până când, de-odată, la ora 5:00 dimineața, pe data de 24 februarie, ne-am trezit de la zgomotul exploziilor. Ne-am trezit, dar n-am înțeles nimic. La început, mi s-a părut că totl se întâmplă doar în imaginația mea.
„Peste 10 minute, la ora 5:10, au mai fost două explozii puternice și eu am înțeles, că nu mi s-a părut, ci s-a întâmplat o nenorocire.”
Cu toate că bombardamentele au continuat, inițial, familia Elenei a hotărât să rămână în țară, să ajute soldații. Dar, cu fiecare zi, lucrurile deveneau tot mai complicate, pentru că fiica ei, Cristina, se simțea tot mai rău. Era tot mai speriată ca să mai poată să stea acolo. Așa că au hotărât să plece. Nu știau unde anume vor ajunge, dar căutau un loc sigur, în care să nu se mai audă explozii.
„Am plecat neștiind unde mergem. Mulțumesc lui Dumnezeu, ne-a primit o familie foarte bună, prietenoasă și tare primitoare. Ei au eliberat camera lor, au dormit la podele, dar noi pe pat. Ne-au hrănit, le suntem foarte recunoscători.”
Nici acum, când au văzut războiul cu ochii proprii, femeilor nu le vine să creadă că, în secolul 21, unii oameni pot să ucidă semenii de-ai lor cu atâta ușurință.
„Atunci când eram acasă, chiar și aici, în fiecare zi visez să mă trezesc și să văd că totul a fost doar în imaginația mea.
E mare durerea și suferința. Femeile se roagă, plâng și visează să se trezească cât mai repede din acest coșmar.
Noi vrem să fie totul bine. Mă doare inima și din cauza fratelui, și din cauza ginerelui, și din cauza Odesei.”
„Doamne, să fie pace, să ne întoarcem acasă, să fie totul bine, să fie vii toți.”
Olga este gazda, care în aceste momente le alina suferința cu o vorbă bună și cu un acoperiș deasupra capului. Ea spune că timp de aproape două săptămâni, prin casa ei s-au perindat zeci de oameni suferinzi.
„Persoanele care au fost la noi sunt diferite și nu doar au trecut prin casa noastră, dar au rămas și în inima noastră. Noi ținem legătura cu toți din ei.”
Întreaga poveste a acestor oameni o aflați, duminică dimineața, la emisinea „Iubește viața”, la TV8.
