Consiliul de Securitate ONU se reuneşte vineri, 11 martie, la solicitarea Rusiei, pentru a discuta referitor la presupusa fabricare a armelor biologice în Ucraina.
Rusia acuză Washingtonul și Kievul că administrează laboratoare destinate să producă arme biologice în Ucraina, lucru negat de cele două capitale.
Moscova a acuzat și în anul 2018 Statele Unite că ar fi efectuat în secret experimente biologice într-un laborator din Georgia, o altă fostă republică sovietică care, la fel ca Ucraina, urmărește aderarea la NATO și Uniunea Europeană, scrie hotnews.
Miercuri, Statele Unite și Regatul Unit au declarat că Rusia ar putea folosi arme chimice în Ucraina.
„Rusia are un istoric bine documentat în ceea ce priveşte utilizarea armelor chimice şi are un program în ceea ce priveşte armele biologice, încălcând legislaţia internaţională. De asemenea, are un palmares de acuzaţii la adresa Occidentului în ceea ce priveşte încălcări pe care ea însăşi le comite”, a declarat Olivia Dalton, purtătoarea de cuvînt a misiunii americane la ONU, scrie CNN.
Într-un discurs de vineri, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a negat orice implicare în dezvoltarea armelor chimice de către țara sa.
„Sunt președintele unei țări decente, al unui popor decent și sunt tatăl a doi copii. Nimeni nu dezvoltă arme chimice sau de distrugere în masă în Ucraina”, a declarat acesta.





















