Un avion de pasageri al companiei Air Serbia, care zbura pe ruta Belgrad - Moscova, a fost nevoit să se întoarcă la Belgrad după ce a fost anunțată o bombă la bord. Presa sârbă scrie despre „un război special împotriva companiei de stat Air Serbia”, care, datorită poziției de neutralitate a țării, a devenit poarta de intrare în Europa pentru turiștii ruși.
Avionul s-a întors la Belgrad după un e-mail cu un mesaj că aparatul a fost minat, a relatat luni, 14 martie, ziarul belgrădean Vecernje Novosti, preluat de TASS, potrivit Agerpres.
Potrivit tabloului electronic de afişare al aeroportului din Belgrad, zborul JU 652D al companiei Air Serbia a decolat din Belgrad la ora 14.03 (15.03 ora României). Înregistrarea zborului pe site-ul Flightradar24.com arată că, cu puţin timp înainte de a trece din Unfaria în Slovacia, aparatul s-a întors spre Belgrad.

Publicaţia sârbă aminteşte că un semnal similar a fost primit la 11 martie. Atunci avionul a fost întors, dar mesajul s-a dovedit a fi fals. Potrivit ziarului, mesajul fals că avionul era minat a fost trimis de pe teritoriul Ucrainei. Publicaţia îl numeşte „un război special împotriva companiei de stat Air Serbia”.
La rândul său, agenţia de presă Tanjug a relatat că în avionul care se întoarce la Belgrad se află 125 de pasageri şi membri ai echipajului.
Anterior, preşedintele Aleksandar Vucic a anunţat că Serbia va reduce numărul de zboruri către Rusia din cauza presiunii din partea Occidentului, o decizie urmând a fi luată în câteva zile. Totodată, el a amintit că numărul zborurilor către Rusia din Turcia este de 30 de ori mai mare decât din Serbia, însă nu se fac reclamaţii împotriva acestora. Potrivit lui Vucic, o serie de ţări arabe efectuează de 15-20 de ori mai multe zboruri către Federaţia Rusă, dar Occidentul cumpără de la ele petrol, de aceea nu are pretenţii în ce le priveşte.





















