Primarul Kievului, Vitali Kliciko, a anunțat o stare de asediu în capitala Ucrainei, de marți seara până joi dimineața, fiind interzisă deplasarea cu excepția drumului către adăposturile antiaeriene, notează mediafax.
Orașul a fost atacat de bombardamente în zonele periferice în cursul nopții de luni spre marți. Două clădiri rezidențiale au fost lovite de rachete.
„Este interzisă deplasarea în oraș fără permisiune specială, cu excepția deplasării la adăposturile antiaeriene”, a declarat Kliciko.
„Capitala este inima Ucrainei și va fi apărată. Kievul, care este în prezent simbolul și baza operațională avansată a libertății și securității Europei, nu îl vom ceda”, a mai spus el.
Măsura interzicerii circulației ar putea anticipa o invazie a orașului de către trupele rusești.





















